Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, afirma că există „o singură soluţie reală, constituţională şi funcţională” pentru ca în România să nu fie un vid legislativ de trei zile după expirarea stării de urgenţă şi aceasta se află doar la preşedintele Klaus Iohannis, sugerând ca şeful statului să prelungească starea de urgenţă.

„Astăzi, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență declară starea de alertă și va institui toate reglementările obligatorii prin care vor fi menținute măsurile de prevenție”, a anunţat şeful statului.

El a făcut referire la afirmaţiile din ultimele zile, privind un posibil vid legislativ, în care nu vor putea fi impuse restricţii, în starea de alertă, din cauză că legea care reglementează această situaţie nu a fost încă promulgată.

„Am văzut discuții în spațiul public legate de intrarea în vigoare a noii legi privind starea de alertă abia de luni, iar unii politicieni, care se dovedesc total iresponsabili, alimentează ideea de vid legislativ. Dragi români, nu vor urma trei zile fără reguli și restricții! Reîntoarcerea bruscă la situația de dinainte de pandemie este imposibilă. Virusul nu ține cont de acte administrative, iar renunțarea prematură la toate regulile care s-au dovedit bune ar însemna o gravă eroare”, a explicat preşedintele.

El a arătat că avem un cadru legal în vigoare și în baza lui vor fi luate toate deciziile pentru ca inclusiv în următoarele trei zile să păstrăm toate regulile necesare pentru ca sănătatea și viața cetățenilor să nu fie puse în pericol.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

„Intrarea în starea de alertă aduce cu sine riscuri noi și responsabilități suplimentare pentru toți cei care își vor relua, într-o formă sau alta, activitatea. Distanțarea socială, munca de acasă acolo unde este posibil, respectarea tuturor normelor de igienă, purtatul măștii de protecție sunt esențiale pentru a putea controla și în continuare epidemia. Fără aceste măsuri și reguli, fără responsabilitatea fiecăruia dintre noi, lucrurile pot ușor degenera”, a spus preşedintele.

El a menţionat că, păstrând distanțarea socială și purtând mască, ne protejăm pe noi înșine, îi protejăm pe cei de lângă noi și le ușurăm munca medicilor, cei aflați în linia întâi.

„Este fundamental să înțelegem că facem aceste lucruri nu de teama amenzilor, ci pentru că sunt spre binele nostru și al celor de lângă noi.
Nimeni nu poate spune cu precizie când vom depăși această pandemie. Ce știm însă cu siguranță este că depinde de fiecare dintre noi să facem ca acest lucru să se întâmple cât mai repede”, a mai spus Iohannis.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI