Potrivit programului oficial publicat pe site-ul președinției României, Iohannis se află în Statele Unite în perioada 24—26 septembrie.

Luni, noaptea, la ora României, 02.00, președintele român a participat la recepția tradițională oferită de președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, şi Prima Doamnă în onoarea șefilor de delegaţii.

În cea de-a doua zi, la ora 16 (ora României) Iohannis va participa la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, de la sediul ONU din New York.

Miercuri, 26 septembrie, în cea de-a trei zi a Adunării ONU, Klaus Iohannis va avea o intervenție în cadrul dezbaterilor generale, aceasta fiind programată să înceapă la ora 20.00 (ora României)

Adunarea Generală se va încheia în aceeași zi, cu recepția oferită de Uniunea Europeană în onoarea șefilor de delegații. Evenimentul va începe la ora locală 18.00 (01.00 – ora României).

La dezbaterile generale ale celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU va lua parte şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, el făcând parte din delegaţia României condusă de Klaus Iohannis.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), participarea delegaţiei României la actuala sesiune a Adunării Generale confirmă sprijinul acordat de ţara noastră diplomaţiei multilaterale în cadrul ONU şi dorinţa de a consolida contribuţia României la activităţile organizaţiei, inclusiv prin intensificarea colaborării bilaterale cu alte state membre ale organizaţiei mondiale.

Una dintre priorităţile delegaţiei la actuala sesiune a Adunării Generale o reprezintă continuare demersurilor de promovare a candidaturii pentru alegerea României ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, la alegerile care vor avea loc în luna iunie 2019.


Citește și: VIDEO / Președintele Coaliției pentru Familie: „Copii bătuți? Femei ucise de soți? Accidente!”


 

 

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News