UPDATE. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, după întrevederea cuAndrej Kiska, că este necesară o abordare strategică cu privire la Parteneriatul Estic şi ”injectarea sa cu o nouă viziune”.

”Am discutat cu preşedintele Kiska şi aspecte care vizează proximitatea Uniunii Europene şi am căzut de acord că este necesară o abordare strategică cu privire la Parteneriatul Estic, injectarea sa cu o nouă viziune, astfel încât partenerii noştri să fie stimulaţi în dezvoltarea relaţiei cu Uniunea Europeană. Am vorbit în acest context, evident, şi despre Republica Moldova, despre cum putem sprijini mai bine consolidarea proceselor democratice şi a reformelor, astfel încât Republica Moldova să avanseze pe drumul european. Am reafirmat importanţa acordată de România sporirii capacităţii NATO de a răspunde provocărilor actuale de securitate, în contextul evoluţiilor din regiunea Mării Negre, componentă importantă a securităţii euro-atlantice, îndeosebi în contextul actual”, a declarat Iohannis, conform Mediafax.

Președintele României a felicitat autorităţile de la Bratislava pentru modul în care gestionează Preşedinţia slovacă a Consiliului Uniunii Europene.

”Summitul informal de la Bratislava din 16 septembrie a lansat un proces de reflecţie asupra direcţiei în care vom îndrepta Uniunea Europeană. Am stabilit cu domnul preşedinte să ne coordonăm în continuare pe acest subiect”, a adăugat şeful statului.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

De asemenea, el i-a mulţumit preşedintelui Kiska pentru faptul că Slovacia sprijină constant eforturile României de a adera la spaţiul Schengen, ”asumând-şi această poziţie într-un mod vocal şi activ la nivel european”’.

Președintele Slovaciei a confirmat această poziţie și a subliniat ”sprijinul total” al Slovaciei.

Klaus Iohannis și Andrej KiskaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9


Ceremonia primirii a avut loc pe platoul oficial de la Palatul Cotroceni. După intonarea imnurilor celor două state, preşedintele Slovaciei a dat onorul Regimentului de Gardă şi Protocol, conform Agerpres.

De asemenea, la Palatul Cotroceni va fi organizată o ceremonie de decorare a unor veterani de război români de către preşedintele Republicii Slovace. Cei doi şefi de stat vor face şi un schimb de decoraţii între ei.
Foto: Vlad Chirea

Obiectivul principal al vizitei președintelui slovac îl reprezintă consolidarea dinamicii pozitive a relaţiei dintre România şi Slovacia, la nivel politic, economic şi sectorial, precum şi a cooperării pe temele europene de actualitate, într-un context marcat de numeroase provocări.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

„Cei doi înalţi oficiali vor discuta şi decide noi modalităţi de întărire a excelentei relaţii politice bilaterale. (…) Ţinând cont că Slovacia deţine, în acest semestru, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, discuţiile se vor axa, prioritar, pe agenda europeană. Preşedintele Klaus Iohannis va prezenta viziunea României referitoare la procesul de reflecţie cu privire la viitorul Europei, lansat la summitul informal de la Bratislava din 16 septembrie. Cei doi preşedinţi vor avea, de asemenea, un schimb extins de opinii cu privire la celelalte teme europene şi regionale de actualitate, inclusiv politica UE de extindere şi raportarea la Vecinătatea Estică”, se arată în comunicatul Preşedinţiei.

Totodată, preşedintele Iohannis va reitera necesitatea menţinerii atenţiei NATO asupra regiunii Mării Negre, componentă importantă a securităţii euro-atlantice, îndeosebi în contextul provocărilor de securitate din regiune.

Şi premierul Dacian Cioloş se va întâlni luni cu preşedintele Republicii Slovace, Andrej Kiska.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Observatornews.ro
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI