Iohannis: 20% dintre copii pleacă din şcoala obligatorie, înainte să o termine, cineva le fură şansa de viitor

Preşedintele a mai spus că 20% dintre copii pleacă, înainte să termine şcoala.

„Sunt copii cărora le fură cineva şansa de viitor, care se pierd undeva. (..) Dacă vrem, însă, să construim un sistem foarte solid, trebuie să ne punem întrebarea ce fel de pregătire vrem să dăm tinerelor generaţii. Pentru ce vrem să îi pregptim. Pentru viaţă, da. Pentru o carieră, da. Pentru o meserie, da. Dar ce meserie? Pentru meseriile secolului 20? E greşit”, a spus şeful statului.

„Concret, astăzi lansăm un pachet complet în dezbatere, un pachet care conţine şi o viziune, şi strategie, şi direcţii de acţiune pe şapte teme pe care le-am găsit prioritare pentru educaţia din România, având în vedere orizontul 2030. Deci, nu vorbim de o modificare rapidă pentru următorul an. Ne dorim un sistem care funcţionează în perspectivă, un sistem stabil, sustenabil, performant. (…) Urmează minimum trei luni de dezbatere publică, consultări, discuţii, cu partide, cu politicieni, cu comisii parlamentare şi cu guvernanţi, foşti miniştri, persoane interesate, sindicate, reprezentanţii şcolilor, elevilor, studenţilor, profesorilor şi, în final, vom şti ce vrem cu România”, a spus Iohannis la lansarea rezultatelor proiectului „România Educată”.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Iohannis: „România educată nu este programul meu electoral, este România noastră!”

România educată este un proiect strategic, vrea să ajute la conceprerea unui sistem educaţional pentru România secolului 21, vrea să ajute politicienii să vină cu politici educaţionale bune, să îi ajute pe dascăli să reuşească să predea în aşa fel încât să fie şi elevii mulţumiţi, dar şi părinţii, şi angajatorii. Este un proiect care vrea să îl ajute pe directorului de şcoală să ştie cum să gestioneze unitatea şcolară„, a spus preşedintele în discursul din cadrul prezentării proiectului.

„Pe scurt, România educată este un proiect strategic care vrea să creioneze bazele sistemului educaţional pentru viitor”, a adăugat şeful statului.

El a mai spus că România educată nu este un proiect de lege şi un reţetar simplu. „Nu este programul meu electoral, România educată este România noastră, a tuturor, pentru generaţiile care vor veni”, a spus preşedintele.

Şeful statului a apreciat că în viitor foarte multe meserii vor dispărea şi că în acest context trebuie atenţie la pregătirea elevilor.

„E nevoie de analize, de studii aprofundate, de foarte multă grijă cum concepem acest sistem pentru viitor şi de asta se ocupă ‘România educată’. Nu este vorba de o poveste care sună frumos la televizor, pe urmă plecăm acasă şi ne vedem de treabă. Este vorba despre ce facem noi cu România. Acest rezultat al educaţiei va defini societatea de mâine. Aşa cum îi educăm pe tineri, aşa va arăta societatea de mâine. Dacă le dăm o educaţie serioasă, orientată spre viitor, vom avea o Românie performantă, dacă nu, vom avea o Românie fără performanţe notabile. (…) Acest proiect a fost iniţiat de mine împreună cu echipa mea, dar acest proiect este al dumneavoastră, este al elevilor, al studenţilor, al profesorilor, este un proiect al societăţii româneşti, fiindcă dacă răspunsurile au fost foarte diferite la întrebări, legitim, corect, un lucru au ştiut toţi: trebuie făcut ceva pentru a îmbunătăţi sistemul şi acest fapt – că toţi au înţeles de la început, au subliniat nevoia de îmbunătăţire – ne încurajează să mergem mai departe”, a arătat Iohannis.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Iohannis: „Vă reamitesc că am avut anul trecut un Bacalaureat la care au picat aproape jumătate. Este o catastrofă”

El a arătat că se doreşte un sistem educaţional de calitate şi flexibil.

„Ambiţia mea este ca niciun copil din România, niciun tânăr din România să nu rămână în afară. Trebuie să găsim soluţii care-i integrează pe toţi. Vă amintiţi? Am avut, cred că acum doi ani, un Bac la care au picat jumătate. Este o catastrofă naţională aşa ceva şi este cea mai proastă notă pentru sistemul actual. Nu ne permitem să pierdem niciun copil în România. Asta îmi doresc eu cu proiectul ‘România educat㔑, a menţionat Iohannis.

Preşedintele a dat exemplul examenelor.
„Vă reamitesc că am avut anul trecut un Bacalaureat la care au picat aproape jumătate. Este o catastrofă”, a declarat Iohannis.
Președintele a mai spus că elevii români au rezultate foarte bune la olimpiade și ne mândrim cu acești copii, dar la capătul celălalt sunt analfabeț funcțional – 40% din absolvenții ciclului gimnazial. „Dacă le dai un text, ei îl citesc și nu înțeleg nimic sau aproape nimic. Problemă mare, și s-a propagat”.

La dezbaterea privind România Educată au participat peste 10.000 de persoane, iar la elaborarea documentelor lansate cu această ocazie au contribuit peste 60 de instituţii publice, organizaţii neguvernamentale şi reprezentanţi ai actorilor din domeniu.

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești
Recomandări
România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

„Acest demers exprimă dorinţa preşedintelui României ca fiecare român să aibă ocazia de a contribui la proiect”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

De asemenea, în cadrul evenimentului de la Palatul Cotroceni va fi lansat şi site-ul proiectului, unde rezultatele vor fi disponibile pentru consultare şi unde toţi cei interesaţi sunt invitaţi să transmită opinii şi sugestii.

La sfârşitul lunii noiembrie, consilierul de stat în cadrul Departamentului educaţie şi cercetare al Administraţiei Prezidenţiale, Ligia Deca, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că una dintre propunerile din proiect vizează standardizarea evaluărilor, astfel încât acestea să nu mai poată fi folosite ca „o pedeapsă”.

UPDATE. Klaus Iohannis prezintă rezultatele proiectului "România Educată": "Nu este programul meu electoral!"

Potrivit consilierului de stat, proiectul „România educată” vizează eliminarea volatilităţii din sistemul de educaţie.

„Vom avea discuţii cu partidele politice, cu mediul executiv şi legislativ pentru că ei vor fi responsabili să creeze noi legi, să aloce fonduri şi, în acelaşi timp, ne dorim şi expertiza internaţională şi de aceea avem în derulare un proiect cu cei de la OECD. (…) Fiecare instituţie, fiecare şcoală, fiecare om trebuie să pună umărul ca ‘România educată’ să devină realitate”, a spus Deca.

Ea a prezentat în interviu câteva propuneri din proiectul „România educată”, referitoare la învăţământul dual, privind o selecţie mai riguroasă a profesorilor şi standardizarea evaluărilor.

„Când viziunea este asumată şi acceptată şi vine din zona societăţii şi a actorilor care sunt zi de zi în educaţie, în şcoală este mult mai greu pentru orice guvern şi orice majoritate parlamentară să modifice un act normativ care, practic, este asumat”, a afirmat Deca cu privire la Legea educaţiei.

Priorităţile proiectului „România Educată”, lansat în 2016, vizează cariera didactică, managementul educaţional, echitatea, învăţământul profesional şi tehnic, învăţământul superior, evaluarea elevilor şi studenţilor şi educaţia timpurie.

Citeşte şi: Doctorul Ciomu al femeilor – După ce a uitat două foarfeci într-o femeie, chirurgul Ștefan din Constanța a cusut defectuos o pacientă, astfel încât „Trei ani nu am putut să fac nici măcar un control ginecologic”!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Horoscop Camelia Pătrășcanu pentru a doua zi de Crăciun. Ce se întâmplă cu Gemenii și Racii
FANATIK.RO
Horoscop Camelia Pătrășcanu pentru a doua zi de Crăciun. Ce se întâmplă cu Gemenii și Racii
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Maşină de poliţie spulberată de un Porsche, în centrul orașului Borșa. Trei agenţi au fost răniţi, unul este în comă. Șoferul bolidului a fugit după accident
Observatornews.ro
Maşină de poliţie spulberată de un Porsche, în centrul orașului Borșa. Trei agenţi au fost răniţi, unul este în comă. Șoferul bolidului a fugit după accident
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI