„Aderarea României la spațiul Schengen rămâne o prioritate pentru perioada următoare. Locul României este în spațiul Schengen, iar acest obiectiv trebuie să fie atins atât în baza performanțelor noastre recunoscute, cât și confirmarea faptului că uniunea este capabilă să răspundă necesității de coeziune, reziliență și securitate sporită”, le-a transmis Klaus Iohannis reprezentanților diplomatici.

În plus, el a subliniat necesitatea continuării discuțiilor cu Washington pentru ridicarea vizelor pentru cetățenii români care vor să călătorească în SUA.

De asemenea, el a meninționat sprijinul pe care România va continua să-l ofere Ucrainei și Republici Moldova, menționând că prin România au trecut 5,7 milioane de ucraineni, iar țara noastră a facilitat tranzitul a peste 22,5 milioane de tone de produse agricole ucrainene prin România.

„Ambele state au nevoie de menținerea angajamentului și a sprijinului ferm al Uniunii și al statelor sale membre față de viitorul lor european”, a precizat Iohannis.

***

Este prima apariție publică a președintelui din 15 august, când a participat la Constanța la Ziua Marinei. Între timp, scena publică românească s-a confruntat cu trei evenimente care au generat reacții puternice în rândul societății:

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

În tot acest timp, Klaus Iohannis a reacționat o singura dată, sâmbătă seară, după exploziile de la Crevedia, când a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a cerut demararea unei anchete rapide.

Pentru celelalte cazuri care au vizat modul în care acționează Poliția Română și sistemul medical din România, Klaus Iohannis nu a avut nicio poziție publică.

Și înainte de apariția din 15 august de la Ziua Marinei, Klaus Iohannis a avut o pauză de câteva săptămâni de evenimente publice. Penultima apariție publică a fost în 19 iulie, în plin scandal al „azilelor groazei”, când a găzduit depunerea jurământului la Cotrocenii de noii miniștri ai muncii și familiei.

Reuniunea Anuală a Diplomației Române este găzduită de MAE, în perioada 29-30 august, sub titlul „O politică externă fermă a României: gestionând provocările și maximizând oportunitățile”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (18)

Dima9   •   29.08.2023, 18:40

Politicienii nostri nu au habar de situatia exacta a societatii romanesti ; suntem o natie de mincinosi , lenesi , corupti ,necivilizati condusi de politicieni incompetenti si corupti care finanteaza si intretin un urias aparat administrativ la fel de corupt si incompetent !

bituca   •   29.08.2023, 17:59

Dai din gura si nu faci nimic.

mica   •   29.08.2023, 17:20

Nu ai facut nimic pentru aceasta tara.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI