Pe 23 aprilie, Senatul a adoptat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, propunere legislativă trimisă la reexaminare ca urmare a Deciziei CCR din 23 ianuarie 2018.

Curtea Constituţională a României a admis pe 23 ianuarie 2018 sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la legea care menţine abrogarea suspendării funcţionarilor publici trimişi în judecată

”Am avut o obiecţie de neconstituţionalitate a Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, obiecţie ridicată de preşedinte, pe care am admis-o şi am stabilit că – abrogarea textelor care vizau posibilitatea suspendării de drept a contractelor de muncă a funcţionarilor publici care au fost trimiţi în judecată – a fost abrogată ilegal, a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu, după luarea deciziei.

Inițiatorii ssizării arătau că legea adoptata, asa cum este formulata ea, este discriminatorie prin faptul ca o categorie de persoane care ocupa functii publice, in mod conjunctural, dar cu sprijin politic devin in mod automat functionari publici, calitatea pe care o dobandesc altfel decat orice cetatean care isi doreste sau vizeaza sa ocupe prin modalitatile prevazute de lege aceste functii, incalcandu-se Art 16 alin 2 si 3 care garanteaza tuturor cetatenilor romani egalitatea de sanse aducand ca argument insasi legea” se arata in sesizarea deputatilor.

Deputatul Ciprian Dobre considera norma ce se doreste a fi adoptata constituie de fapt o „lovitura de stat” in interiorul administratiei publice centrale reprezentata in teritoriu, intrucat nu se respecta ordinea constitutionala, functionarea Parlamentului Romaniei si nici procedura de adoptare a legilor supuse dezbaterii.

Anterior, pe 14 noiembrie 2017, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare a Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, menţinând abrogarea prevederii potrivit căreia funcţionarii publici sunt suspendaţi din funcţie în cazul în care sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni, inclusiv de corupţie şi de serviciu.

Camera Deputaţilor a respins, astfel, la acel moment, obiecţiile preşedintelui Klaus Iohannis, conţinute în cererea de reexaminare asupra acestui proiect, adoptat iniţial de Parlament în iunie 2016.

Citește și: FOTO/La final de mandat, Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii, promovează România online. #MyRomania100, o campanie cu fotografii personale ale diplomatului

 
 

Urmărește-ne pe Google News