Într-o postare publicată pe Facebook, șeful statului a spus că se va implica activ în procesele care vizează rezolvarea crizei climatice.

Raportul publicat astăzi de ONU cu privire la schimbările climatice trebuie să fie un semnal de alarmă pentru noi toţi! Magnitudinea, precum şi ritmul accelerat în care au loc schimbările climatice cauzate de acţiunea umană nu ne permit să mai amânăm decizii şi măsuri care să reducă efectele dramatice ale acestora”, a scris Klaus Iohannis, luni, pe Facebook.

„Este nevoie să acţionăm ferm, coordonat la nivel naţional, european şi internaţional, pentru a implementa politici publice adecvate. Mă voi implica activ în procesele care vizează rezolvarea crizei climatice. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să protejăm mediul înconjurător pentru sănătatea noastră şi a generaţiilor viitoare!”, a completat președintele Iohannis.

Grupul interguvernamental de experţi al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale din cauza efectelor activităţii umane (IPCC) a publicat cel mai amplu raport din istorie referitor la schimbările climatice, catalogat drept „Cod roşu pentru omenire”.

Potrivit experţilor ONU în domeniul climei, ultimii cinci ani au fost cei mai calzi din ultimii 170, iar omenirea va asista la „evenimente meteo extreme fără precedent în istorie”, în curând.

 
 

Urmărește-ne pe Google News