Klaus Iohannis l-a criticat dur pe ministrul justiției după ce acesta a anunțat că solicită revocarea din funcție a Procurorului General, într-un comunicat emis joi după amiază.
”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit și va analiza Raportul privind activitatea managerială de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunerea de revocare din funcție a domnului Augustin Lazăr.
Președintele Klaus Iohannis apreciază activitatea Procurorului General și consideră că cererea ministrului Justiției este complet neadecvată și de natură să genereze neîncredere în sistem și îngrijorare în rândul partenerilor noștri europeni. Modul în care ministrul a prezentat public raportul este unul tendențios și denotă intenția acestuia de a subordona politic procurorii.
Se încearcă, din nou, acreditarea ideii că procurorii sunt dușmanii societății. Or, în reprezentarea intereselor generale ale societății și în apărarea ordinii de drept, procurorii au un rol esențial, consacrat expres prin Legea fundamentală. Fac un apel la magistrați să nu își piardă încrederea în capacitatea societății românești de a rezista acestui nou asalt asupra statului de drept.
Demersul ministrului Justiției de revocare a Procurorului General întărește convingerea Președintelui României că domnul Tudorel Toader trebuie să plece de urgență din fruntea ministerului pe care îl conduce. Statul român are obligația de a proteja ordinea de drept, libertățile și drepturile cetățenilor săi, iar acest lucru nu poate fi înfăptuit fără un Minister Public independent și eficient”.
Citește și: VIDEO/ Imagini halucinante din sediul Poliției Târgoviște. Sala de examene auto cade pe candidați!
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!