Iohannis a vorbit și despre tragedia de la Piatra Neamț, în urma căreia zece persoane și-au pierdut viața și alte șapte sunt în stare gravă, spunând că este încă o dovadă că sistemul de sănătate trebuie reformat. Pentru starea spitalelor, șeful statului a dat vina pe proasta guvernare din ultimii ani, asigurată în mare parte de PSD, pe care îl consideră „vinovatul moral”, care „aplică măsuri după ureche, în spirit electoral”.
De asemenea, întrebat despre numirile politice din spitale, făcute inclusiv de PNL, Klaus Iohannis a dat vina tot pe PSD care are majoritate în Parlament.
Guvernul Orban nu trebuie să plece acasă, a mai spus președintele când a fost întrebat dacă Executivul ar trebui să-și dea demisia în urma incendiului de la secția ATI a Spitalului Județean Neamț, așa cum a făcut Guvernul Ponta după tragedia din Colectiv, pentru că „și-a asumat guvernarea într-o perioadă în care toți ceilalți au preferat să stea să comenteze”.
Cele mai importante declarații:
- România trebuie să fie pregătită pentru a gestiona campania de vaccinare. După elaborarea strategiei de vaccinare care va fi făcută publică săptămâna viitoare, autoritățile au început organizarea implementării acestei strategii.
- Valeriu Gheorghiță, medic primar de boli infecțioase la Spitalul Militar Central, va coordona campania de vaccinare anti-COVID.
Vaccinarea se va face etapizat și va începe cu anumite grupe de populație. Este vorba în primă fază de personalul medical, de cei aflați în grupele de risc, de lucrătorii din sectoare esențiale precum educație, siguranță națională, transporturi, energie, furnizarea de apă și alimente.
- Atât timp cât dovezile științifice susțin siguranța vaccinurilor care este oricum condiționată de avizele instituțiilor de profil, trebuie să ne unim eforturile pentru a face posibilă întoarcerea la normalitate.
- România va depăși această criză sanitară și sunt optimist, pentru că deja vedem efectele măsurilor luate.
- Pentru a fi siguri de rezultate, trebuie să menținem cursul actual, să respectăm regulile.
- În aceste zile, a fi un cetățean responsabil înseamnă a respecta cu strictețe normele în vigoare.
Despre tragedia de la Piatra Neamț:
- Sunt alături de familiile îndoliate și le urez multă sănătate celor care au suferit în acest incendiu. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat imediat și vreau să transmit aprecierea pentru mediul Cătălin Denciu care și-a pus în pricol propria viață pentru a salva alte vieți.
Sistemul sanitar din România trebuie regândit din temelii. Subfinanțarea și proasta cheltuire a banului public în spitale, incompetența și neimplicarea, toate acestea au măcinat sistemul nostru medical și au făcut pe mulți tineri profesioniști să plece în străinătate.
- Din martie, acest sistem a avut de dus și bătălia cu coronavirus. Este meritul medicilor că salvează vieți în ciuda dificultăților pe care le întâmpină.
- Nu voi comenta ancheta în curs de la Piatra Neamț pentru că autoritățile competente vor anunța rezultatul. Dar să nu ne limităm doar la a-i identifica pe cei care au freșit tehnic.
Greșeala e mai gravă de atât. Este și un vinovat moral, cineva care a blocat lună de lună inițiative în Parlament și a îndemnat oamenii să nu respecte regulile.
- Autoritățile locale PSD-iste au aplicat măsurile după ureche, în spirit electoral. Pun permanent piedici deciziilor guvernamentale, nu aplică standarde ridicate și preferă improvizații care în cele din urmă fac victime.
- Votul din 6 decembrie e mai important decât oricând pentru a fi posibil amplul proces de schimbare a României.
- Am solicitat autorităților o analiză a situației reale a contractelor de service și mentenanță pentru aparatura medicală din spitalele publice.
Pentru a preîntâmpina situații precum cea de la Piatra Neamț, soluția este preluarea coordonării spitalelor înapoi la Ministerul Sănătății. Specialiștii din minister lucrează deja la un nou pachet legislativ.
Despre situația pandemiei:
- Faptul că nu mai avem creșteri așa mari este un prim rezultat al măsurilor deja luate. Dar în continuare secțiile ATI sunt aproape pline, în fiecare zi mor prea mulți români.
- Este nevoie să facem cu toții un efort să reducem numărului de cazuri pentru a le da spitalelor șansa de a-i trata pe cei bolnavi.
- Și dacă am avea la începutul anului viitor un vaccin sau poate două tipuri de vaccin, pandemia nu se va opri instantaneu și vom avea câteva luni de zile în care trebuie să respectăm regulile pentru a nu ne îneca la mal.
Despre demisia Guvernului Orban:
- Guvernul Orban nu trebuie să plece acasă. Este în funcție de câteva luni și a gestionat această criză.
Sistemul de sănătate a fost adus în această stare de guvernele PSD anterioare. Nu consider că Guvernul Orban trebuie să plece acasă, dimpotrivă. Și-a asumat guvernarea într-o perioadă în care toți ceilalți au preferat să stea să comenteze.
- Tragedia de la Piatra Neamț ne arată încă o dată felul în care PSD a tratat sistemul de sănătate.
Despre extinderea secțiilor ATI și suprasolicitarea lor:
- Am convocat o întâlnire mâine pentru a discuta cu guvernanții și cu specialiști în terapie intensivă. Extinderea secțiilor ATI se poate face cu respectarea normelor în vigoare.
Lucrurile care evident trebuie evitate sunt suprasolicitarea unor rețele și improvizațiile.
- Tocmai pentru a preveni aceste improvizații vreau să pun mâine problema pe tapet și să găsim soluții urgente. Nu e vorba doar de control și verificare, e vorba și de îmbunătățirea unor procese.
Despre numirile politice în conducerile spitalelor:
Argumentația este foarte simplă: atunci când vom avea o nouă majoritate care se va forma după alegeri în jurul PNL, voi avea un Guvern cu care voi lucra foarte bine și mă voi implica personal pentru reformarea sistemului sanitar.
- Anul acesta am avut un Guvern minoritar, cu o opoziție majoritară care controlează Parlamentul și care a tras permanent frâna de mână. Această majoritate PSD care și-a schimbat haina, dar năravul nu.
Despre situația de la Sibiu:
- Acolo lucrurile s-au mișcat prea încet și din păcate a fost nevoie de un impuls venit de la centru pentru a accelera un pic decizia de carantinare, situație care e extrem de neplăcută pentru orice sibian.
- Eu sper și cred că sibienii vor respecta regulile.
Despre Ionuț Anghel și transplantul pulmonar:
- Este evident o situație emoțională, tragică, îmi pare rău pentru acest tânăr.
Tocmai de aceea e nevoie de o reformă profundă a sistemului de sănătate. Ambiția mea nu este să avem un sistem de sănătate care îi transportă pe tinerii bolnavi în străinătate ca să fie tratați acolo, ci să avem un sistem care îi poate trata aici, la noi în țară.
- Sistemul să fie atât de performant încât și medicii care au plecat să se întoarcă să profeseze în România. Oricât de greu de crezut ar fi, acest lucru este posibil.
- Mă voi documenta în această speță.
Despre târgurile de Crăciun din orașe:
- Organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie mi se pare imposibilă și inoportună.
- Aceste târguri de Crăciun în acest an nu se pot organiza.
Despre lipsa avizului DSP pentru modificările la secția ATI a spitalului din Neamț:
Nicio grabă nu poate să pună în dificultate pacientul. Niciodată din motive că hai să trecem mai departe nu trebuie făcute improvizații care să pună în pericol medicii și pacienții. Nicio urgență și nicio grabă în amenajarea unei secții nu poate să fie folosită ca scuză pentru nerespectarea unor norme.
- Nu vreau să comentez ce se întâmplă în practică, în echipele procurori, pompieri care fac anchetă. Dar este destul de clar că improvizația nu trebuie acceptată în nicio circumstanță.
Dacă se simte vinovat pentru tragedia de la Piatra Neamț:
- O afirmație un pic nerumegată. Nu toți suntem de vină. Sunt de vină cei care au fost la guvernare, care au fost la conducere, care gestionează spitalele județene și care nu au alocat resurse, nu s-au îngrijit de calitatea personalului, managementului.
- În acest sens, mai vinovați sunt cei care au guvernat mai mulți din ultimii 30 de ani și au permis ca sistemul sanitar să ajungă în această stare. Mă refer la marele PSD. Ăsta este vinovatul moral, vinovatul tehnic va fi găsit de anchetatori în fiecare caz în parte.
Despre tratarea marilor arși în România:
- Așa este, am avut un guvern minoritar care nu a reușit să miște mult și nimeni nu se aștepta să facă mai schimbări. La fel ca acest guvern, care e interimar.
- Nu cred că se aștepta cineva să facă reforme. Reforme se fac cu o majoritate solidă în Parlament.
- Noi am avut din 2016 diverse guverne PSD, ba și le-au dat jos singuri, ba și le-au dat alții. Acum, speranța mea și a multor români este ca după alegeri să se constituie o nouă majoritate parlamentară.
Despre justiție:
- Am fost un promotor al luptei anticorupție din prima zi de mandat. Nu mi-am schimbat opinia. Eu cred că România are nevoie de lupta anticorupție eficientă.
De cu totul altă părere este PSD. Care timp de trei ani cât a stat la guvernare nu a făcut altceva decât să încerce să pună cizma pe gâtul justiției. Au încercat să facă harcea-parcea legile justiției. Parțial au reușit, parțial i-am oprit.
- Noi trebuie să reparăm legislația și să intervenim cu măsuri clare pentru a pune la punct o legislație corectă, coerentă, europeană, care ne scoate din zona statelor pentru care se mai poartă discuția statului de drept.
- Când se poartă discuția despre statul de drept, România nu mai e menționată și ăsta e meritul românilor care au votat la referendumul pentru justiție.
- Am discutat cu ministrul Predoiu pentru a începe să lucreze la un nou pachet legislativ, care este acum în dezbaterea mediilor specializate. După alegeri, vor merge în Parlament pentru a da o formă acestui pachet.
- Cătălin Predoiu a pregătit acest pachet. Cum alegerile sunt alegeri, nu vă așteptați de la mine să vă spun cine ce portofoliu preia. Dar domnul Predoiu a făcut treabă bună până aici.
13 miniștri și specialiști în sănătate, inclusiv premierul Ludovic Orban, au participat la ședința de la Palatul Cotroceni, a informat Administrația Prezidențială.
Întâlnirea a avut ca scop evaluarea și prezentarea măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19.
“Ședința va fi una de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19”, a informat comunicatul președinției, înaintea ședinței de la Palatul Cotroceni, care a început la ora 13:00.
La ședință vor participa, în afara președintelui Klaus Iohannis, alte 13 persoane, inclusiv premierul Ludovic Orban.
Este vorba despre ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Ionel Oprea, directorul INSP, Adriana Pistol, și reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila.
Totodată, lista celor prezenți la ședința de la Palatul Cotroceni îi mai include și pe:
- secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu
- directorul general al Institutului Cantacuzino, Florin Oancea
- șeful Direcției Medicale din MApN, Dragoș Popescu
- directorul medical la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, Andreea Moldovan
- vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei, Gindrovel Dumitra
- medicul de la Spitalul Militar din București, Valeriu Gheorghiță
Decizia convocării vine după ce, ieri, premierul Ludovic Orban și ministrul sănătății Nelu Tătaru au avut o şedinţă la Ministerul Sănătăţii, iar premierul a spus că “Va crește capacitatea de tratare a pacienților la ATI”.