Ecaterina Andronescu a fost validată în şedinţa conducerii PSD pentru funcţia de ministru al Educaţiei, iar secretarul de stat în MAE, George Ciamba, pentru portofoliul delegat la ministerul Afacerilor Europene. Anunţul a fost făcut, marţi, imediat după şedinţă, de Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD şi primar general al Capitalei.
Numele Ecaterinei Andronescu a fost vehiculat pentru a prelua funcția de ministru al Educației, după ce Valentin Popa și-a dat demisia în septembrie.
Ecaterina Andronescu, despre numirea în fruntea Ministerului Educației: „Nu mi se va propune şi nici nu o să accept„
Atunci, președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că Ecaterina Andronescu „va redeveni un om important în partid„.
În august, senatorul social-democrat Ecaterina Andronescu a cerut demisia lui Liviu Dragnea, dar și a Vioricăi Dăncilă, pentru „a nu da foc țării„.
Întrebată dacă ar accepta să oferta de a deveni din nou ministru al Educației, Ecaterina Andronescu a răspuns: „Nu mi se va propune şi nici nu o să accept„, potrivit evz.ro.
Ecaterina Andronescu a mai deținut de două ori funcția de ministru al Educației, primul mandat, din perioada 28 decembrie 2000 – 19 iunie 2003, în perioada guvernului Adrian Năstase, și al doilea, în perioada 22 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009.
sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Citește și Deputatul PSD Florin Iordache, pasionat de pescuit sportiv, cu gesturi de fotbalist. Ce gesturi obscene au făcut Răzvan Lucescu, Stelea, Ioan Andone sau Gigi Becali