„Pentru mine, de la început afacerile europene au fost foarte importante”, a spus Iohannis, când a fost întrebat de ce a lansat acest volum.

„Românii au un interes modest faţă de UE”

Cartea trece în revistă informaţii despre UE, despre rolul României în Uniune, dar şi teme conexe, precum NATO. Totul pentru a-i informa pe cetăţeni, spune şeful statului, care s-a aratăt nemulţumit de tonul abordat în alte volume pe această temă.

„Am constatat la început că interesul general pentru afaceri europene este mai degrabă modest între cetăţenii de rând, care nu cunosc foarte multe. Majoritatea sunt bucuroşi, sunt proeuropeni, dar nu am constatat un interes deosebit pentru chestiunile practice, de instituţii europene”, s-a explicat el.

”Partidul majoritar este nemulţumit de ce se întâmplă la Bruxelles, ca şi cum problemele noastre ar fi fost create la Bruxelles, nu aici”

Preşedintele a ţinut să atace şi partidul de guvernământ. Motivul, a spus Iohannis, ţine de tendinţa multori lideri naţionali de a da vina pe Uniunea Europeană pentru problemele lor, ceea ce atrage euroscepticismul populaţiei.

Fenomenul este general, a spus şeful statului. Adică se întâmplă şi în alte ţări, „nu suntem campioni”.

Președintele a criticat liderii care se arată foarte „entuziaşti” să meargă la Bruxelles, să discute probleme europene, să le rezolve, dar care apoi se întorc acasă şi schimbă radical discursul.

„Ce să vezi, încep să dea vina pe toate nereuşitele de acasă pe UE. Foarte simplu. Avem şi noi un astfel de guvern şi de partid majoritar, care este declarat antieuropean, nemulţumit de ce se întâmplă la Bruxelles, ca şi cum problemele noastre ar fi fost create la Bruxelles, nu aici”, a spus el.

”N-am mai avut de multe decenii un analfabetism atât de răspândit”

O altă critică a lui Klaus Iohannis a fost legată de nivelul de educaţie din societate, context în care a făcut trimitere şi la politicieni.

„Avem un analfabetism atât de răspândit cum n-am mai avut multe decenii. Avem, din păcate, şi persoane publice care au dificultăţi în a exprima o idee într-o frază coerentă”, a spus el.

Cartea a fost scrisă în patru luni, a spus Iohannis, la Teatrul Naţional. Faţă de lansarea primei cărți, din 2014, la Târgul  Gaudeamus, imediat după alegerile prezidenţiale pe care le-a câştigat, lansarea celui de-al treilea volum a venit într-un cadru ceva mai oficial. Invitaţi au fost, în principal, lideri politici din PNL.

Au fost prezenți președintele PNL, Ludovic Orban, candidatul care deschide lista liberalilor la alegerile europarlamentare, Rareş Bogdan, dar și Raluca Turcan, primarul Clujului, Emil Boc, şi alţi parlamentari.

Preşedintele a avut în sală şi admiratori din alte domenii, printre aceștia fiind poliţistul Marian Godină şi fostul poliţist de la Combaterea Criminalității Organizate Traian Berbeceanu.

La finalul lansării, Klaus Iohannis a petrecut o oră semnând autografe.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

 
 

Urmărește-ne pe Google News