Într-o declarație de presă susținută la finalul vizitei, președintele a anunțat că România depășește astăzi, pentru prima oară, pragul de 100.000 de oameni vaccinați într-o zi. În același timp, președintele a lansat din nou un apel pentru ca tot mai mulți români să se vaccineze ca „să revenim la normalitatea pe care toți o dorim”.

Principalele declarații făcute de Klaus Iohannis:

  • Sunt foarte plăcut impresionat. Este organizat foarte bine, deși este improvizat în condiții de container
  • Ieri și astăzi s-au vaccinat peste 400 de persoane din Constanța
  • Am intrat într-o fază nouă cu vaccinarea, am renunțat la toată birocrația. Din această săptămână, toate centrele de vaccinare din toată țara sunt deschise pentru orice
  • Avem suficiente doze pentru a intra în această etapă
  • Noi, în România, stăm extraordinar de bine cu această campanie. În altă parte, lucrurile sunt încă în organizare și nu cred că sunt multe locuri unde cetățenii se pot duce pur și simplu la vaccinare. Urmează noi și noi acțiuni, maratoane de vaccinare, toate centrele vor fi deschise

Am aflat de la domnul Gheorghiță că astăzi vom depăși suta de mii de persoane vaccinate.

Klaus Iohannis:

  • Este evident că cifrele pe care le primim zilnic sunt pe zi ce trece mai bune. Avem mai puține persoane nou infectate, mai puține la terapie intensivă, avem mai puține decese. Dar nu vreau să ne amăgim
  • Nu am depășit pandemia. Virusul este încă în societate și trebuie să respectăm măsurile
  • Haideți să ne vaccinăm și să revenim la normalitatea pe care ne-o dorim atât de mult. Vă invit pe toți să mergem să ne vaccinăm.

Președintele Klaus Iohannis a vizitat Spitalul Militar din Constanța, unde are loc un maraton de vaccinare de 24 de ore până pe 11 mai, alături de premierul Florin Cîțu.

Centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara sunt deschise, începând de marţi, pentru populaţia generală care doreşte să se imunizeze anti-COVID.

Până pe 11 mai, adică timp de opt zile, doritorii pot merge în spitalele militare pentru imunizare, fără programare.

Premierul Cîțu a avut joi și o întâlnire cu reprezentanţii sectorului HoReCa, la sediul Prefecturii Constanţa. La finalul întâlnirii, premierul a arătat că de la 1 iunie oamenii pot renunța la masca de protecție pe plajă, însă cu o condiție: distanțare între șezlonguri.

Urmărește-ne pe Google News