„Conform Constituţiei României, toţi cetăţenii trebuie să fie egali în faţa legii. Ştiam de cazul doamnei Turcan (n.red. – sancţionată în luna martie pentru că nu a purtat mască în aer liber, când acest lucru era obligatoriu), am văzut ce repede Poliţia Sibiu s-a autosesizat şi, dacă am văzut că se întârzie cu sancţiunea preşedintelui într-un caz similar, am reacţionat. Am trimis sesizarea întâi la MAI care a direcţionat-o către Poliţia Bucureşti şi de acolo a ajuns la Sibiu”, a declarat Cristian Dan.

Reclamantul a precizat că nu a fost de faţă la participarea preşedintelui Iohannis la redeschiderea Catedralei Evanghelice din Sibiu, dar a văzut înregistrări video. „În biserică am văzut ulterior că a purtat mască, când a ieşit nu mai purtat masca”, a adăugat bărbatul.  

Pe 10 octombrie, Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis au participat la redeschiderea Catedralei Evanghelice din Sibiu, la finalul unui lung proces de reabilitare.  

Pe 10 octombrie, rata de infectare în Sibiu era de 8,5 la mie şi deja fuseseră impuse restricţii aferente acestui prag de infectare, una dintre măsuri fiind obligativitatea măştii de protecţie în spaţiile deschise.  

 

Foto: stiridesibiu.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News