Libertatea vă prezintă cele mai importante declarații făcute de Klaus Iohannis:

  • Pe 27 august începe campania electorală pentru alegerile locale.
  • E prima oară când se desfășoară în condiții excepționale. O premieră pe care nu și-a dorit-o nimeni, dar la care trebuie să ne adaptăm cât mai repede cu putință.
  • Organizarea scrutinului în siguranță este posibilă dacă vom respecta cu toții un set de reguli.
  • Un scenariu cu risc zero nu există, dar dacă toate măsurile speciale sunt aplicate, riscul poate fi redus la un minim.
  • Am cerut guvernului o campanie de informare cu privire la aceste proceduri, pentru ca toată lumea să știe ce trebuie să facă, ce e permis și ce nu e permis.
  • Fac un apel la responsabilitate și mă adresez în special candidaților: respectați toate aceste reguli și nu îi expuneți pe oameni pericolului infectării.
  • Orice încălcare a normelor va trebui drastic sancționată.
  • Alegeri în absența unei campanii, fie ea și atipică, nu pot fi imaginate,
    alegerile sunt fundamentul democrației, democrația nu poate fi suspendată, fiindcă ea ne garantează toate drepturile și libertățile.
  • Acum știm care sunt măsurile de protecție care limitează propagarea coronavirusului. Mă refer la principalele reguli, purtatul măștii, păstrarea distanței, igiena mâinilor, cărora li se vor adăuga și norme specifice perioadei electorale.
  • Dragi români, e important ca voi să decideți cine va conduce comunitatea în care trăiți.
  • Este esențial să facem tot ce ține de noi pentru ca și democrația să fie protejată în această perioadă dificilă.
  • Printre efectele nocive ale pandemiei nu trebuie să lăsăm să se adauge un deficit de legitimitate a aleșilor.

Despre redeschiderea restaurantelor de la 1 septembrie

  • Sunt două domenii în care consider că e important să se reia activitatea, atât cât se poate, în condiții de siguranță. Primul sector, la care țin foarte mult, e zona culturală.
  • Teatrele și cinematografele se vor putea deschide probabil din 1 septembrie, în condiții speciale de siguranță, cu locuri libere între spectatori, cu mască, cu respectarea condițiilor care vor fi stabilite.
  • Al doilea sector în suferință – și unde e bine să se reia activitatea unde se poate – e sectorul HORECA, în special funcționarea restaurantelor în interior
  • Vremea se răcește, după un timp nu se vor mai putea folosi terasele. După 1 septembrie, în anumite condiții, restaurantele se pot deschide în interior. Nu vor putea fi folosite toate mesele.
  • Această epidemie e în continuă evoluție. Vara se termină și trebuie să ne punem foarte serios problema și pentru sectorul HORECA, eu îmi doresc să supraviețuiască. Acum credem că e momentul să acționăm concret, acolo unde se poate, în condiții de siguranță.

Klaus Iohannis, întrebat dacă soția lui, Carmen Iohannis, se va întoarce la catedră:

  • Da, soția mea Carmen e cadru didactic, va merge la școală și va respecta, evident, toate măsurile de siguranță.

Despre moțiunea de cenzură depusă de PSD:

  • Este prima moțiune care se depune în sesiune extraordinară, cam în bătaie de joc din partea PSD.
  • Cred că toată lumea își dă seama de ce nu trebuie să treacă moțiunea.
  • Avem alegeri în câteva luni, probabil la începutul lui decembrie. Chiar nu cred că PSD își imaginează sau dorește să preia guvernarea, cred că își dorește pur și simplu să arunce țara în aer.
  • Sper să fie suficientă înțelepciune în Parlament să nu treacă această moțiune, izvorâtă din cinismul PSD-ist.

Despre imaginile cu șefi ai poliției la negocieri cu membrii clanului Duduianu:

  • Cred că aceste chestiuni pot fi explicate cel mai bine de cei în cauză și cred că atunci se vor lămuri lucrurile și în spațiul public.
  • Am cerut explicații ministrului (n.r. – de interne) cu mult timp înainte să se publice. Am primit explicațiile, dar nu este rolul meu să explic în detaliu.
  • E nevoie de explicații clare și publice din partea șefilor din MAI. Le voi solicita să explice public despre ce a fost vorba.

Despre sistemul judiciar în România:

  • Am toată încrederea că Justiția își va face treaba. Mă aștept și eu să se lucreze astfel încât cei vinovați să plătească în timp util
  • Și eu am fost nemulțumit că acele mari dosare au rămas mari restanțe. Aici avem un punct foarte sensibil legile justiției au fost ciuntite de PSD, care au încercat să controleze justiția, dar legile încă nu au fost corectate
  • Am avut solicitarea spre guvern să se apuce de niște proiecte prin care să repare legile justiției
  • Am mari speranțe că în această toamnă deja vom avea proiectele care să repare legile justiției și care să redea demnitate judecătorilor și procurorilor

Despre faptul că profesorii nu au dreptul la măști gratuite:

  • Așa s-au gândit guvernanții, bănuiesc că pur și simplu nu există fonduri suficiente, dar din ce am discutat cu foști colegi, nu mi se pare că e o problemă extremă, profesorii și elevii vor merge cu măști procurate de ei.

Despre prezența la vot:

  • Mi-aș fi dorit primari în două tururi, dar sondajele și simulările nu au arătat o scădere îngrijorătoare a intenției de participare la vot.
  • Nu avem semnale că putem să ne confruntăm cu un absenteism grav.

Despre o posibilă revenire la starea de urgență:

  • După măsurile care au fost luate după acel vid legislativ, lucrurile nu au revenit la normal, dar avem cel puțin o creștere liniară, lucrurile sunt cât de cât sub control. Probabil nu vom avea creșteri foarte importante la numărul de infectări.

Despre începerea școlii:

  • Încă se lucrează la amendarea legii 55, vom avea și normele în următoarele zile. E clar că trebuie să avem grijă, respectarea distanțării, portul măștii, respectarea riguroasă a igienei.

Klaus Iohannis, întrebat de ce susține Guvernul după ce un fost membru ALDE e cooptat acum în Guvernul Orban:

  • Asta cu susținerea cred că putem să punem în paranteză, guvernul își face numirile așa cum crede. Că veni vorba de traseism, fac și eu o remarcă.
  • În ultima vreme majoritatea articolelor acuză PNL de traseism, dar patentul la traseism este la PSD, care în 2014 a legiferat prin OUG traseismul. Mi se pare că aceste lucruri trebuie să ni le reamintim. Asta nu înseamnă că sunt de acord.
  • Au exista încercări să oprim traseismul prin lege, nu s-a reușit din cauza opiniilor CCR.
  • Cred că e o boală gravă a politicii românești și cu cât mai repede terminăm cu ea, cu atât mai bine, ori terminatul cred că ține de alegător.

Iohannis, întrebat dacă ar trebui modificată Constituția astfel încât președintele să fie membru de partid:

  • Cred că poate să fie sau să nu fie membru de partid, după părerea mea nu prea contează, important este cum acționează și cred că e important să acționeze pentru România și pentru români.

Tot miercuri, premierul Ludovic Orban a avut o întâlnire cu reprezentanţii din industria HoReCa, de la ora 15.00.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) se întrunește tot miercuri pentru a stabili regulile de protecţie în campania pentru alegerile locale şi modul în care va avea loc votul pe 27 septembrie.

Un ordin comun al Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne şi AEP va fi aprobat în CNSU miercuri, a anunţat şeful Executivului.

Premierul spunea, luni, că cel mai probabil de la 1 septembrie ar putea fi deschise restaurantele, dar în anumite condiţii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News