Cei doi președinți au exprimat, totodată, profundul regret pentru faptul că printre persoanele care și-au pierdut viața se află și doi cetățeni români.

Președintele României l-a asigurat pe președintele statului Israel că țara noastră este pregătită să ofere asistență de urgență în orice moment, dacă va fi necesar.

De asemenea, șeful statului i-a mulțumit președintelui Isaac Herzog pentru sprijinul oferit de autoritățile israeliene cetățenilor români, în special în ceea ce privește repatrierea, până în prezent, în condiții de siguranță a 2162 de cetățeni români.

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis omologului său că România se bazează în continuare pe sprijinul valoros al Israelului în ceea ce privește asistența acordată cetățenilor români în aceste vremuri foarte dificile, nu doar pentru Orientul Mijlociu, ci pentru întreaga lume.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat vineri, 13 octombrie, că două persoane cu dublă cetățenie, israeliano-română, au decedat până acum, la aproape o săptămână după atacul declanșat de Hamas.

 
 

Urmărește-ne pe Google News