• Iohannis se află la New York pentru cea de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

În intervenția de la World Leaders Forum, șeful statului a fost întrebat despre dronele căzute pe teritoriul României.

El a amintit că au existat trei astfel de situaţii, apoi a completat: „Din fericire, până acum nimeni nu a fost rănit şi nu au fost produse pagube, dar nu însemnă că aceste incidente nu contează”.

„Am discutat cu aliaţii, ne-am consolidat apărarea antiaeriană în zonă, pentru a ne proteja cetăţenii, dar, în continuare (situaţia, n.r.) rămâne inacceptabilă, în ciuda faptului că intenţia Rusiei nu este să atace România. Aceste drone nu atacă România, dar, cum cad în România, aceasta este o problemă reală, care trebuie să fie rezolvată”, a mai spus Iohannis.

„Prin atacarea porturilor mici, Rusia vrea să pericliteze tranzitarea cerealelor ucrainene”

Preşedintele a oferit și o explicație pentru atacurile forțelor ruse asupra micilor porturi de pe malul ucrainean.

„De ce Rusia atacă aceste mici porturi? Apropo, avem o graniţă la Dunăre cu Ucraina, care este destul de lungă. Prin urmare, de ce Rusia atacă aceste mici porturi? Explicaţia, în opinia mea, este că Rusia vrea să pericliteze tranzitarea cerealelor ucrainene. România a permis din prima să exporte cereal către cine doreşte, în principal ţărilor mai puţin dezvoltate şi exportă destule”, a spus șeful statului.

Preşedintele a vorbit şi despre situaţia românilor aflați la granița cu Ucraina, foarte aproape de conflict: „Oamenii sunt speriaţi. Dacă locuieşti într-un mic sat pe malul Dunării şi vezi cum cade o dronă lângă tine, te gândeşti: poate următoarea cade pe casa mea”.

Foto: presidency.ro

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News