UPDATE ora 14.30 Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, într-un mesaj transmis cu prilejul deschiderii oficiale a expo-conferinţei „Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2018”, că susţine şi încurajează asocierea producătorilor străini cu unităţi din industria de apărare din România, potrivit Agerpres.

„Statul român manifestă deschidere faţă de producătorii din străinătate şi, în acelaşi timp, acordă importanţă dezvoltării industriei naţionale de apărare şi industriei aeronautice româneşti. Să nu uităm că România este unul dintre pionierii aeronauticii mondiale. Susţin şi încurajez asocierea producătorilor străini cu unităţi din industria de apărare din România, în vederea realizării unor proiecte în spiritul promovat de PESCO – Cooperarea Structurată Permanentă”, a transmis Iohannis, prin mesajul prezentat la eveniment de Constantin Ionescu, consilier de stat – Departamentul Securităţii Naţionale, directorul Oficiului Informaţii Integrate din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului a precizat că se bucură că BSDA a devenit „un reper în calendarul manifestărilor de profil”. „Este semnificativă organizarea sa în România, având în vedere obiectivele strategice de securitate ale ţării noastre”, a punctat Iohannis.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Potrivit şefului statului, România este un furnizor regional de securitate stabil şi predictibil.

„În contextul unui mediu internaţional marcat de impredictibilitate şi de complexitatea riscurilor şi ameninţărilor, statul român rămâne angajat în consolidarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, precum şi a profilului în cadrul NATO şi al Uniunii Europene. România se afirmă, astfel, ca un furnizor regional de securitate stabil şi predictibil. Cu atât mai oportun este, aşadar, momentul desfăşurării acestei expoziţii, cu cât există un interes general ridicat pentru înzestrarea şi modernizarea forţelor armate române – terestre, aeriene şi navale. Creşterea numărului expozanţilor, precum şi al vizitatorilor oficiali şi profesionişti la ediţia din acest an, comparativ cu ediţiile precedente, reprezintă cea mai bună dovadă cu privire la însemnătatea şi succesul acestui demers”, a precizat Iohannis.

Preşedintele a amintit că a vizitat recent întreprinderea de aviaţie Aerostar din Bacău.

„Este una dintre întreprinderile-fanion ale României în domeniul de producţie şi de mentenanţă din zona aviaţiei militare şi civile. Sunt realmente impresionat de felul cum a evoluat compania în ultimii ani, de faptul că a devenit un lider nu doar românesc, ci unul regional, în mai multe domenii. Aerostar reprezintă un avantaj competitiv pentru relansarea industriei româneşti şi consider că aceste atuuri trebuie sprijinite, în continuare, la nivelul autorităţilor”, a arătat Klaus Iohannis.

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei
Recomandări
Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

Potrivit preşedintelui, România are „o bază solidă” şi în ceea ce priveşte securitatea cibernetică.

„Nu este deloc întâmplător faptul că în cadrul NATO s-a luat decizia ca ţara noastră să se implice în asigurarea securităţii cibernetice a Ucrainei. De altfel, sectorul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor a avut o creştere spectaculoasă în ultimii ani şi contribuie într-o proporţie semnificativă la Produsul Intern Brut al României”, a explicat Iohannis.

Pe agenda reuniunii informale a Consiliului European de miercuri se află subiecte care vizează domeniile digital, cercetare şi inovare, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. Totodată, pe fondul evoluţiilor recente în plan internaţional, se va discuta despre situaţia privind retragerea Statelor Unite ale Americii din Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune (JCPOA), dar şi despre decizia adoptată de SUA privind instituirea unor taxe vamale la importurile de oţel şi aluminiu.

În ceea ce priveşte cercetarea şi inovarea, preşedintele Klaus Iohannis va sublinia că acestea reprezintă elemente esenţiale ale menţinerii Uniunii Europene în vârful competiţiei economice şi industriale globale.

În acest sens, el va susţine viitorul program-cadru dedicat cercetării, dezvoltării tehnologice şi inovării – Horizon Europe, menit să contribuie la consolidarea capacităţii Uniunii de a produce şi exploata cunoştinţele.

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”
Recomandări
Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”

„Preşedintele României va accentua ideea necesităţii creşterii investiţiilor în domeniul digital, pentru că o Piaţă Unică Digitală puternică este esenţială în vederea menţinerii forţei şi credibilităţii Europei în cadrul economiei globale şi a competitivităţii Pieţei Interne”, arată Preşedinţia.

Joi, la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, şefii de stat şi de guvern vor dezbate subiecte de interes comun, precum conectivitatea, securitatea şi fenomenul migraţiei.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în prima sesiune, preşedintele Iohannis va sublinia importanţa proiectelor în domeniul conectivităţii, în infrastructură, energie şi reţelele digitale, întrucât acestea au capacitatea de a creşte convergenţa între Uniunea Europeană şi regiunea Balcanilor de Vest. În acest context, el va susţine acordarea unui sprijin sporit strategiilor macro-regionale, cum ar fi proiectele dezvoltate sub egida Strategiei UE pentru regiunea Dunării.

În cadrul celei de-a doua sesiuni cu tema „Abordarea provocărilor comune”, şeful statului va evidenţia faptul că, în virtutea proximităţii geografice, Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest sunt în relaţie de interdependenţă, fiind importantă, astfel, dezvoltarea, în continuare, a cooperării, în vederea asigurării securităţii naţionale şi a stabilităţii regionale.

Klaus Iohannis va pleda pentru acordarea unei atenţii sporite întăririi statului de drept şi luptei împotriva corupţiei. De asemenea, preşedintele se va pronunţa pentru creşterea investiţiilor în Educaţie, ca unul dintre cele mai eficiente mijloace pe termen lung pentru realizarea unui spaţiu comun de securitate, mai spune Preşedinţia.


Citește și: ANALIZĂ. De ce se dușmănesc Israelul și Palestina. Un conflict vechi de secole, cu rădăcini religioase


Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI