Deși zilele trecute a lăsat să se înțeleagă că va fi la Sibiu de Paștele Ortodox, declarând că va petrece ”în esență, acasă”, Klaus Iohannis a anunțat că va lua parte la slujba Învierii de la Patriarhie, printr-un comunicat al Administrației Prezidențiale. Astfel, aceasta ar fi prima oară când Iohannis, în calitate de preşedinte, participă la Slujba Învierii în București.
În primul an de la preluarea mandatului, şeful statului şi soţia sa ar fi petrecut Sărbătorile Pascale în Germania, unde se află familia preşedintelui, iar de acolo ar fi plecat în Portugalia, în insulele Madeira, scrie Mediafax.