”Nu pot să îmi explic de ce de la SIE în ultimii ani nu am primit vreo sesizare. Mi-e greu să cred că ofițerii SIE nu au informații. În 2015, din 5988 de dosare, 90 au avut la bază sesizări SRI, 22 au avut la bază sesizări DIPI (MAI) și 4 de la Direcția de Informații a Armatei, însă de la SIE nu am avut nicio informare”, a declarat Kovesi.

Aflată la o conferință organizată de Fredom House, Expert Forum și CRPE pe baza lansării unui raport privind indicele sustenabilității DNA pe 2015, Kovesi a mai spus că situația continuă chiar dacă cei mai mulți dintre inculpații anchetați de DNA își deschid conturi în străinătate sau există firme străine anchetate în țara lor pentru mita dată în România.

“Din 5.988 de dosare, 90 au avut la bază sesizări ale SRI. De la SIE nu am primit nicio informare. Tot mai mulţi inculpaţi îşi deschid conturi în străinătate (…). De ce nu am primit asemenea sesizari? Sunt companii cercetate în ţările lor pentru dare de mită în România, dar noi nu am fost informaţi. Cum este posibil ca un inculpat să-şi cumpere în Franţa cu 6,7 milioane de euro un imobil şi niciun ofiţer de informaţii nu ne-a sesizat acest lucru? Este inacceptabil!”, a spus Laura Codruţa Kovesi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI