“Mai sunt și alte lucruri pe care (n.r. – CEDO) le lămurește. Decizia Curții Constituționale a României cu privire la revocarea din funcția de procuror-șef al DNA a atribuit o putere discreționară ministrului justiției de a revoca un procuror cu funcție de conducere, fiind anulată în acest fel orice protecție a magistraților contra arbitrariului deciziilor politice, iar, pe de altă parte, a înlăturat posibilitatea atacării efective a unei decizii de revocare, deși aceasta afectează un drept fundamental al persoanei”, a declarat Laura Codruța Kovesi pentru Biziday.
Ea a precizat că nu a cerut despăgubiri bănești pentru că a considerat că decizia CEDO este suficientă ca remediu.
Laura Codruța Kovesi a mai spus că revocarea sa din funcție a fost lipsită de legitimitate.
“Această hotărâre a CEDO consolidează statutul tuturor magistraților din Europa și îi apără de ingerințe politice discreționare din partea reprezentanților altor puteri într-un moment în care independența celor care investighează corupția sau alte fapte grave este pusă sub semnul întrebării în mai multe locuri și în mai multe modalități. Sper ca această hotărâre să reprezinte o reparație simbolică pentru toți magistrații hărțuiți în ultimii ani! Pentru toți cei care ne-au susținut, pentru cei care au susținut statul de drept, indiferent de riscurile, de intimidările și hărțuirile la care au fost supuși, astăzi este un moment important și reamintesc ceea ce am spus în ziua revocării: să nu abandonăm”, a mai transmis Kovesi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro