Pentru ECDC, „există numeroase zone gri” în legătură cu Kraken, iar această evaluare „s-ar putea schimba în săptămânile următoare”.
„Modelele matematice ale ECDC indică faptul că XBB1.5 (n.r. denumirea științifică a Kraken) ar putea deveni dominantă în Uniunea Europeană (…) în decurs de una până la două luni”, datorită „ritmului său de progres”, a estimat ECDC.
Kraken reprezintă un „risc scăzut pentru populaţie în ansamblu”, dar totuşi „moderat până la ridicat persoanele vulnerabile, cum ar fi persoanele în vârstă, nevaccinate sau imunodeprimate” potrivit ultimei evaluări publicate de ECDC.
Specialiștii mai punctează că „în prezent nu există dovezi că severitatea infecţiei cu XBB.1.5 este diferită de cea a altor subvariante ale Omicron”.
Kraken a fost detectată pentru prima dată în octombrie 2022, iar până în prezent s-a răspândit în 38 de ţări. România a confirmat și ea primele 2 cazuri, luni, 9 ianuarie, la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Este vorba despre un bebeluș de cinci luni și mama sa.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a transmis la începutul acestei săptămâni că Kraken ar putea provoca mai multe cazuri de COVID pe baza caracteristicilor genetice și a estimărilor timpurii ale ratei de răspândire, potrivit Reuters.