„Progresele în negocierile dintre Federația Rusă și Ucraina nu sunt suficiente pentru a vorbi despre contacte dintre președinții celor două țări”, a declarat Dimiri Peskov.

În plus, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că „nu va exista încetare a focului în timpul discuțiilor dintre echipele de negociatori din Federația Rusă și Ucraina”.

„Orice oprire a focului este folosită de unitățile naționaliste ucrainene pentru regrupare”

„Adevărul orice oprire a operațiunii militare este folosită de unitățile naționaliste din Ucraina pentru a se regrupa și pentru a continua atacurile asupra armatei ruse”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Peskov a subliniat că „acest lucru s-a întâmplat în mod repetat și, prin urmare, desigur, complică procesul”.

Israelul depune eforturi pentru a media conflictul dintre Ucraina și Rusia și ar putea fi un loc „potrivit” pentru viitoare discuții de pace la nivel înalt, a declarat duminică, 20 martie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Mihailo Podoliak, 50 de ani, consilierul președintelui Zelenski și negociator-șef în discuțiile cu partea rusă, a declarat că aspectele-cheie ale acordului de pace vor fi încetarea imediată a focului și retragerea imediată a trupelor ruse din Ucraina. În același timp, „se lucrează la un sistem de garanții de securitate pentru a preveni agresiunea rusă în viitor”, a declarat el, săptămâna trecută, într-un interviu pentru Wiadomości, principalul program de știri al canalului public polonez TVP1.

Ultimele negocieri de pace, purtate săptămâna trecută, în format video, s-au încheiat fără vreun rezultat clar. Președintele Zelenski a spus, totuși, că „poziţiile din negocieri sună mai realist”, iar Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a transmis că vede „o speranță pentru compromis”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News