Kremlinul va continua războiul „cu orice cost”, spun două experte în securitate. Cum arată lumea dorită de Putin

Vladimir Putin pare hotărât să construiască un viitor similar cu versiunea sa despre trecutul istoric. Președintele Rusiei a invadat Ucraina nu pentru că s-a simțit amenințat de expansiunea NATO sau de „provocările” occidentale.

El a ordonat războiul deoarece consideră că este dreptul divin al Rusiei de a controla Ucraina, de a-i șterge identitatea națională și de a-i integra populația într-o Mare Rusie, scriu în analiza Foreign Affairs Fiona Hill, fostă consilieră la Casa Albă, în prezent expertă a think-tank-ului Brookings Institution, și Angela Stent, expertă a aceleiași organizații și profesoară la Georgetown University.

Putin, scriu cele două experte, a expus această misiune în celebrul eseu publicat în iulie 2021, intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, în care a vorbit despre faptul că rușii, ucrainenii și bielorușii sunt un singur popor și sunt legați între ei de un teritoriu și o limbă comună și de credința creștin-ortodoxă.

Putin a mai scris că „Rusia a fost jefuită” de un teritoriu central atunci când bolșevicii au creat Uniunea Sovietică în 1922 și au înființat o Republică Socialistă Sovietică Ucraineană. Iar în opinia sa, de la prăbușirea URSS, Occidentul a folosit Ucraina ca o platformă pentru a amenința Rusia și, mai mult, a sprijinit ascensiunea „neonaziștilor” în această țară.

Recomandări

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

De asemenea, el dorește ca Occidentul și Sudul global să accepte rolul regional predominant al Rusiei în Eurasia. Aceasta este mai mult decât o sferă de influență, este o sferă de control, cu un amestec de reintegrare teritorială directă a unor regiuni și de dominație în sferele de securitate, politică și economică ale altora.

Putin ia în serios atingerea acestor obiective prin mijloace militare și nemilitare. Să nu uităm, atrag atenția autoarele analizei, că el se află în război în Ucraina de la începutul anului 2014, când forțele rusești au preluat controlul asupra Crimeei. Rusia a reușit să alimenteze revolta în regiunea Donbas și să declanșeze un conflict armat care s-a soldat cu 14.000 de morți în opt ani.

În mod similar, în Belarus, Putin a profitat de crizele interne și de protestele pe scară largă din 2020 și 2021 pentru a restrânge spațiul de manevră al liderului său, Aleksandr Lukașenko. Belarus, care are un așa-numit acord de uniune cu Rusia, a fost folosit ulterior ca teren de pregătire pentru „operațiunea militară specială” împotriva Ucrainei.

Recomandări

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Președintele rus a mai spus, clar, că țara sa este o putere revizionistă. Într-un discurs din martie 2014, care a marcat anexarea Crimeei, Putin a avertizat Occidentul că Rusia se află în ofensivă în ceea ce privește afirmarea pretențiilor sale regionale.

Pentru a face această sarcină mai ușoară, a luat ulterior măsuri care, în opinia sa, vor face economia rusă rezistentă la sancțiuni, prin reducerea expunerii sale față de Statele Unite și Europa, inclusiv prin promovarea producției interne de bunuri esențiale.

A intensificat represiunea, comandând asasinate țintite și aruncând opozanții în închisoare. A desfășurat operațiuni de dezinformare și s-a angajat în eforturi de mituire și șantaj a politicienilor din străinătate.

Putin și-a adaptat în mod constant tacticile pentru a atenua reacțiile Occidentului – până la punctul în care, în ajunul invaziei sale, în timp ce trupele rusești se mobilizau la granițele Ucrainei, s-a lăudat în fața unor interlocutori europeni că a „cumpărat Occidentul”.

Până în prezent, reacția Occidentului la invazie a fost în general unită și fermă. Atacul Rusiei asupra Ucrainei a fost un semnal de alarmă pentru Statele Unite și aliații săi.

Recomandări

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

Dar Occidentul, spun Hill și Stent, trebuie să înțeleagă că are de-a face cu un lider care încearcă să schimbe narațiunea istorică a ultimului secol – nu doar a perioadei de la sfârșitul Războiului Rece.

Trecutul, în versiunea lui Putin

În mintea lui Vladimir Putin, istoria contează – este vorba despre istoria așa cum o vede el, scriu Hill și Stent. Concepția lui Putin despre trecut poate fi foarte diferită de ceea ce este general acceptat, dar narațiunile sale sunt o armă politică puternică și îi susțin legitimitatea.

Cu mult înainte de invazia din 24 februarie a Ucrainei, Putin făcea incursiuni intelectuale în perioadele obscure ale trecutului și manipula evenimente-cheie pentru a stabili justificarea internă și internațională a războiului său.

În 2010, la întâlnirea anuală a Clubului Internațional de Discuții Valdai, sponsorizat de Kremlin, purtătorul de cuvânt al lui Putin a declarat audienței că președintele rus citește cărți despre istoria Rusiei „tot timpul”.

El se pronunță frecvent asupra istoriei rusești, inclusiv asupra propriului său loc în ea. Putin a plasat Kievul în centrul eforturilor sale de a „corecta” ceea ce el consideră a fi o nedreptate istorică: separarea Ucrainei de Rusia în timpul formării Uniunii Sovietice, în 1922.

De asemenea, el a confiscat istoria Ucrainei și și-a însușit unele dintre cele mai proeminente figuri ale acesteia. În noiembrie 2016, de exemplu, chiar în fața porților Kremlinului, Putin a ridicat o statuie a lui Vladimir cel Mare, marele prinț al principatului Kiev din secolul al X-lea.

În versiunea istorică a lui Putin, marele prinț Vladimir s-a convertit la creștinism în numele întregii Rusii antice în 988, ceea ce face din el un sfânt al creștinismului ortodox și o figură rusă, nu ucraineană.

Convertirea înseamnă că nu există o națiune ucraineană separată de Rusia. Marele prinț aparține Moscovei, nu Kievului, în opinia liderului rus.

De la război încoace, Putin și-a sporit argumentele istorice. El l-a delegat pe fostul său ministru al culturii și colaborator apropiat al Kremlinului, Vladimir Medinski, pentru a conduce delegația rusă în primele discuții cu Ucraina.

Potrivit unui academician rus bine informat, Medinski a fost unul dintre autorii din umbră ai unei serii de eseuri semnate oficial de Putin despre Ucraina și presupusa sa fuziune cu Rusia.

După cum a devenit rapid clar, misiunea lui Medinski era de a insista asupra pretențiilor istorice ale Rusiei față de Ucraina și de a apăra narațiunile distorsionate ale lui Putin, nu doar de a negocia o soluție diplomatică, spun cele două experte în analiza din Foreign Affairs.

Afirmațiile lui Putin, scriu Hill și Stent, sunt emanații istorice, infuzate cu un amestec de contradicții temporale și factuale. Ele ignoră, de exemplu, faptul că, în 988, ideea unui stat și a unui imperiu rus unit era cu secole în urmă.

Vina bolșevicilor

În ajunul invaziei, Putin a ținut un discurs în care l-a acuzat pe liderul bolșevic Vladimir Lenin că a distrus imperiul rus prin lansarea unei revoluții în timpul Primului Război Mondial și apoi prin „separarea teritoriului rusesc”.

După cum a spus Putin, „Rusia bolșevică, comunistă” a creat „o țară care nu a existat niciodată înainte” – Ucraina – prin includerea teritoriilor rusești, cum ar fi regiunea Donbas, un centru al industriei grele, într-o nouă republică socialistă ucraineană.

De fapt, scriu cele două experte, Lenin și bolșevicii au recreat, în esență, imperiul rusesc, doar că l-au numit altfel.

Ei au înființat republici socialiste sovietice separate pentru Ucraina și alte regiuni pentru a contrasta cu țarii care au domnit peste un stat unit, rusificat și au oprimat minoritățile etnice.

Dar pentru Putin, decizia bolșevicilor a fost ilegitimă, jefuind Rusia și stârnind naționalismul în Ucraina, care a dezvoltat apoi idei periculoase de independență. Putin susține, prin urmare, că repară acum aceste „greșeli strategice” vechi de un secol.

Narațiunile despre NATO au jucat, de asemenea, un rol special în versiunea lui Putin despre istorie, spun Hill și Stent.

Putin susține că NATO este un instrument al imperialismului american și un mijloc pentru ca Statele Unite să continue presupusa ocupație și dominație a Europei în timpul Războiului Rece.

El susține că NATO a constrâns țările membre din Europa de Est să adere la organizație și o acuză de extinderea unilaterală în sfera de influență a Rusiei. În realitate, aceste țări, încă neliniștite după decenii de dominație sovietică, au cerut cu insistență să devină membre, spun cele două experte.

Dar, potrivit lui Putin, aceste pretinse acțiuni ale Statelor Unite și ale NATO au forțat Rusia să se apere împotriva unei invazii militare. Moscova nu a avut „altă opțiune”, susține el, decât să invadeze Ucraina pentru a împiedica aderarea acesteia la NATO, chiar dacă organizația nu avea de gând să admită țara.

Pe 7 iulie 2022, Putin le-a spus liderilor parlamentari ruși că războiul din Ucraina a fost declanșat de „Occidentul colectiv”, care încerca să limiteze Rusia și să „impună noua sa ordine mondială asupra restului lumii”.

Dar Putin joacă, de asemenea, rolul imperial al Rusiei. La o conferință organizată pe 9 iunie 2022 la Moscova, Putin le-a spus tinerilor antreprenori ruși că Ucraina este o „colonie”, nu o țară suverană.

El s-a comparat cu Petru cel Mare, care a purtat „Marele Război al Nordului” timp de 21 de ani împotriva Suediei – „recuperând și consolidând” controlul asupra unor regiuni care făceau parte din Rusia.

Această explicație este, de asemenea, un ecou al mesajului adresat de Putin președintelui american George Bush, la summitul NATO din aprilie 2008 de la București: „Ucraina nu este o țară adevărată”.

Statele Unite au fost, desigur, cândva, o colonie a Marii Britanii. La fel au fost și Australia, Canada, India, Irlanda și numeroase alte țări care între timp au devenit state independente și suverane. Acest lucru nu le face britanice și nu conferă Regatului Unit o pretenție contemporană pentru a exercita controlul asupra lor. Asta, deși multe dintre ele folosesc engleza, ca primă sau a doua limbă, observă cele două experte.

Cu toate acestea, Putin insistă că rusofonii din Ucraina sunt cu toții supuși ai Moscovei și că, la nivel global, toți vorbitorii de limbă rusă fac parte din „lumea rusă”, cu legături speciale cu patria mamă.

În Ucraina, însă, acest discurs s-a întors împotriva sa, observă analiza Foreign Affairs.

De la 24 februarie 2022, insistența lui Putin că ucrainenii care vorbesc limba rusă sunt ruși a contribuit, dimpotrivă, la forjarea unei noi identități naționale în Ucraina, centrată pe limba ucraineană.

Cu cât Putin încearcă mai mult să șteargă identitatea națională ucraineană cu bombe și obuze de artilerie, cu atât aceasta devine mai puternică, susțin Hill și Stent.

Cine sunt naziștii

Ucraina și ucrainenii au o istorie complicată. Imperiile au apărut și au dispărut, iar granițele s-au schimbat de-a lungul secolelor, astfel încât oamenii care trăiesc pe teritoriul ucrainean modern au identități fluide și complexe.

Dar Ucraina este un stat independent din 1991, iar Putin este cu adevărat nemulțumit de faptul că ucrainenii insistă asupra propriei lor statalități și identități civice.

Exemplu stau referințele frecvente ale liderului de la Kremlin la cel de-Al Doilea Război Mondial. Din 2011, Putin a stabilit că „Marele Război pentru Apărarea Patriei” este evenimentul definitoriu pentru Rusia modernă. El a aplicat cu strictețe narațiunile oficiale despre conflict.

De asemenea, el a prezentat „operațiunea” sa actuală ca fiind succesoarea acestui război. În versiunea lui Putin, invazia Ucrainei are rolul de a elibera țara de naziști.

Dar pentru Putin, ucrainenii sunt naziști nu pentru că urmează preceptele lui Adolf Hitler sau pentru că aderă la național-socialism. Ei sunt naziști pentru că sunt „naționaliști zeloși” – urmași ai controversatului partizan ucrainean din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, Stepan Bandera, care a luptat alături de germani împotriva forțelor sovietice, spun Hill și Stent.

Sunt naziști, observă ele, pentru că refuză să recunoască faptul că sunt ruși.

Evocarea de către Putin a naziștilor ucraineni a câștigat mai multă aderență pe plan intern decât oriunde altundeva.

Cu toate acestea, pe plan internațional, afirmațiile lui Putin despre NATO și despre războiul cu Statele Unite și Occidentul colectiv au câștigat o mulțime de adepți, de la academicieni proeminenți până la Papa Francisc, care a declarat în iunie 2022 că războiul din Ucraina a fost „poate cumva provocat”, spun cele două experte.

Politicienii și analiștii occidentali continuă să dezbată dacă NATO este de vină pentru război.

Aceste argumente persistă, chiar dacă anexarea Crimeei de către Putin, în 2014, a venit în semn de răspuns la eforturile Ucrainei de a se asocia cu Uniunea Europeană, nu cu NATO.

Și dezbaterea a continuat, chiar dacă atunci când Finlanda și Suedia au solicitat să se alăture alianței în iunie 2022, Putin a declarat reporterilor că oficialii de la Kremlin „nu au probleme cu Suedia și Finlanda, așa cum au cu Ucraina”.

Problema lui Putin, așadar, nu era NATO în special. Era faptul că Ucraina dorea să se asocieze cu orice entitate sau țară, în afară de Rusia, observă Hill și Stent.

Dar Putin știe că va fi dificil să negocieze un acord în Ucraina bazat pe versiunea sa de istorie.

Majoritatea statelor europene moderne au apărut din ruinele imperiilor și din dezintegrarea unor state multietnice mai mari.

Războiul din Ucraina ar putea duce la o mai mare interferență rusă, pentru a alimenta conflicte mocnite în state slabe, cum ar fi Bosnia-Herțegovina și alte țări din Balcani, unde istoria și revendicările teritoriale sunt, de asemenea, disputate.

Cu toate acestea, indiferent de costurile potențiale, Putin dorește ca versiunea sa despre trecut să prevaleze în prezentul politic al Europei. Și pentru a se asigura că acest lucru se va întâmpla, armata rusă se află pe front, în forță, luptând împotriva armatei ucrainene.

Spre deosebire de situația din Donbas din 2014 până în 2022, când Rusia a negat în mod fals că ar fi fost implicată, acest război este un conflict direct între cele două state.

Așa cum Putin le-a spus și parlamentarilor ruși pe 7 iulie 2022, este hotărât să lupte până la ultimul ucrainean, chiar dacă, așa cum pretinde, îi vede pe ucraineni ca pe niște „frați”, spun cele două experte.

Cu orice preț

Putin detestă faptul că Statele Unite și țările europene sprijină militar Ucraina, scriu Hill și Stent. Drept răspuns, el a lansat un război economic și informațional împotriva Occidentului, semnalând în mod clar că nu este vorba doar de un conflict militar.

Rusia a transformat în arme energia, cerealele și alte mărfuri. A răspândit dezinformarea, inclusiv acuzând Ucraina de comiterea atrocităților pe care Rusia le-a comis pe câmpul de luptă și acuzând sancțiunile occidentale de exacerbarea foametei în Africa, când Rusia este cea care a blocat transporturile de cereale ucrainene către continent, prin Marea Neagră.

Iar în multe părți ale lumii, Rusia câștigă războiul informațional. Până în prezent, Occidentul nu a reușit să fie complet eficient în spațiul informațional, arată analiza Foreign Affairs.

Cu toate acestea, sprijinul occidental pentru Ucraina a fost semnificativ. Acest sprijin are două elemente majore: arme și sancțiuni, inclusiv sistemele de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS) din partea Statelor Unite, care au crescut semnificativ capacitatea Ucrainei de a riposta la atacurile rusești.

Dar nevoia constantă a Ucrainei de a-și reface stocurile a început deja să epuizeze arsenalele țărilor donatoare.

Sancțiunile occidentale au fost extinse și afectează economia rusă. Dar sancțiunile nu pot modifica viziunea lui Putin asupra istoriei sau determinarea sa de a subjuga Ucraina, așa că nu i-au schimbat calculele sau obiectivele de război, spun Hill și Stent.

Aceasta este o ruptură puternică față de trecut, când Putin a părut întotdeauna extrem de interesat de economia rusă și dornic să discute în detaliu statisticile și rata de creștere.

Până în prezent, economia Rusiei a rezistat sancțiunilor, deși se preconizează că mai multe probleme vor fi resimțite anul acesta.

Adevăratul efect al restricțiilor occidentale va fi resimțit în 2023, când Rusia va duce lipsă de semiconductori și de piese de schimb pentru sectorul său de producție, iar fabricile sale vor fi nevoite să se închidă.

Industria petrolieră a țării va avea în special probleme, deoarece va pierde tehnologie și software de import.

Europa și Statele Unite au impus Rusiei sancțiuni energetice de amploare, iar Uniunea Europeană s-a angajat să elimine treptat importurile de petrol din Rusia până la sfârșitul anului 2022.

Dar limitarea importurilor de gaze este mult mai dificilă, deoarece o serie de țări, inclusiv Germania, au puține alternative pentru a înlocui gazul rusesc pe termen scurt.

Timp de 50 de ani, URSS și Rusia s-au prezentat ca furnizori de încredere de gaze naturale pentru Europa de Vest, într-o relație de dependență reciprocă: Europa avea nevoie de gaz, iar Moscova avea nevoie de venituri din gaz. Dar acest calcul a dispărut, spun cele două experte.

Putin consideră că Rusia poate renunța la aceste venituri, deoarece țările care încă mai cumpără petrol și gaze rusești plătesc prețuri mai mari.

Războiul economic și energetic al Rusiei se extinde până la folosirea centralelor nucleare.

Rusia a preluat uzina de la Cernobîl din Ucraina la începutul războiului, după ce a trimis în mod nechibzuit soldați ruși în „zona roșie”, extrem de radioactivă, și a forțat personalul ucrainean de la uzină să lucreze în condiții periculoase. Apoi, a abandonat centrala, după ce a expus soldații la radiații toxice.

Ulterior, Rusia a bombardat și a preluat centrala nucleară ucraineană Zaporojie, cea mai mare din Europa, și a transformat-o într-o bază militară. Atacând centrala și transformând-o într-o garnizoană militară, Rusia a generat o criză pentru miile de muncitori de acolo, spun Hill și Stent.

Putin, observă cele două experte, a revenit la o altă tactică militară veche a Rusiei: blocarea forțelor adverse și așteptarea iernii.

La fel cum predecesorii săi au făcut în așa fel încât armatele lui Napoleon să fie prinse în zăpada de lângă Moscova și ca soldații naziști să înghețe de frig în afara Stalingradului, Putin plănuiește să-i facă pe cetățenii francezi și germani să tremure în casele lor.

În discursul său de la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg din iunie 2022, Putin a prezis că, pe măsură ce europenii se vor confrunta cu o iarnă friguroasă și vor suferi consecințele economice ale sancțiunilor, partidele populiste vor crește și noi elite vor ajunge la putere.

Alegerile parlamentare din Franța din iunie 2022, când partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen și-a mărit de 11 ori numărul de locuri – în mare parte din cauza nemulțumirii alegătorilor față de situația lor economică – au întărit convingerile lui Putin.

Prăbușirea guvernului premierului italian Mario Draghi în iulie 2022 și posibila revenire a unui prim-ministru populist și pro-rus în toamnă au fost, de asemenea, considerate rezultate ale nemulțumirii economice populare.

Între timp, Putin este încrezător că poate învinge.

La suprafață, sprijinul popular pentru război în interiorul Rusiei pare rezonabil de solid. Sondajele realizate de Centrul independent Levada arată că rata de aprobare a lui Putin a crescut după ce a început invazia.

Cu toate acestea, există motive întemeiate pentru a fi sceptici în privința profunzimii sprijinului activ.

Sute de mii de persoane care se opun războiului au părăsit țara. Mulți dintre ei, făcând acest lucru, au spus în mod explicit că vor să facă parte din viitorul Rusiei, dar nu din versiunea trecutului lui Vladimir Putin.

Rușii care au rămas și au criticat public războiul au fost hărțuiți sau încarcerați. Alții sunt indiferenți sau susțin pasiv războiul.

Într-adevăr, viața celor mai mulți oameni din Moscova și din alte mari orașe rusești continuă în mod normal. Până în prezent, recruții care au fost trimiși să lupte și să moară nu sunt copiii elitelor sau ai clasei de mijloc urbane din Rusia.

Aceștia provin mai degrabă din zone rurale sărace și multe dintre ele nu sunt de etnie rusă. Zvonurile apărute după cinci luni de luptă, conform cărora grupul de mercenari Wagner recruta deținuți pentru a-i trimite în război, sugerau că Rusia se confruntă cu o lipsă acută de forță de luptă.

Dar trupele sunt îndemnate de o propagandă care îi dezumanizează pe ucraineni și face ca luptele să pară mai acceptabile.

Ce ne vor aduce alegerile din 2024 din SUA, Rusia și Ucraina

În ciuda apelurilor unora pentru o soluție negociată care să implice concesii teritoriale ucrainene, Putin pare neinteresat de un compromis care ar lăsa Ucraina ca stat suveran și independent – indiferent de granițele sale, avertizează cele două experte.

Potrivit mai multor foști înalți oficiali americani, în aprilie 2022, negociatorii ruși și ucraineni păreau să fi convenit provizoriu asupra unui acord interimar.

Acesta prevedea că Rusia se va retrage pe poziția sa din 23 februarie, când controla o parte din regiunea Donbas și întreaga Crimee, iar în schimb, Ucraina va promite să nu solicite aderarea la NATO, urmând să primească, în schimb, garanții de securitate din partea mai multor țări.

Dar, după cum a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-un interviu acordat în iulie presei de stat din țara sa, acest compromis nu mai este o opțiune. Nici măcar controlul întregului Donbas nu este suficient.

„Acum, geografia este diferită”, a afirmat Lavrov, descriind obiectivele militare pe termen scurt ale Rusiei. „Este vorba, de asemenea, de Herson și de regiunile Zaporojie și de o serie de alte teritorii”.
Scopul nu este negocierea, ci capitularea ucraineană, observă Hill și Stent.

Negocierile cu Rusia nu ar face decât să faciliteze o pauză operațională pentru Moscova. După un timp, Moscova ar continua să încerce să submineze guvernul ucrainean, susțin cele două experte.

Războiul lui Putin în Ucraina va continua, așadar, probabil pentru o lungă perioadă de timp.

Principala provocare pentru Occident va fi menținerea hotărârii și a unității, precum și extinderea sprijinului internațional pentru Ucraina și prevenirea evitării sancțiunilor. Acest lucru nu va fi ușor, avertizează cele două experte.

Rusia, Ucraina și Statele Unite vor avea toate alegeri prezidențiale în 2024. Cele ale Rusiei și Ucrainei sunt de obicei programate pentru luna martie.

Rezultatul Rusiei este predestinat: fie Putin se va întoarce la putere, fie va fi înlocuit de un succesor, probabil din serviciile de securitate, care susține războiul și este ostil Occidentului.

Volodimir Zelenski rămâne popular în Ucraina ca președinte de război, dar va avea mai puține șanse de a câștiga alegerile, dacă va face concesii teritoriale.

Iar dacă Donald Trump sau un republican cu opinii asemănătoare cu ale sale va deveni președinte al Statelor Unite în 2025, sprijinul SUA pentru Ucraina se va eroda, spun cele două experte.

Politica internă va juca, de asemenea, un rol în afara acestor trei țări și, de fapt, în afara Occidentului.

Statele Unite și aliații săi își doresc să izoleze Rusia, dar un număr mare de alte state, în frunte cu China, consideră războiul dintre Rusia și Ucraina drept un conflict european localizat, care nu îi afectează.

Beijingul chiar a susținut Rusia în mod retoric, a refuzat să impună sancțiuni și a sprijinit-o în cadrul Națiunilor Unite.

Ministrul indian de externe Subrahmanyam Jaishankar a rezumat atitudinea multor state în curs de dezvoltare atunci când a declarat că Rusia este un „partener foarte important într-o serie de domenii”.

Pentru o mare parte din Sudul global, preocupările se concentrează pe combustibil, alimente, îngrășăminte, dar și pe arme. Se pare că aceste țări nu sunt îngrijorate de faptul că Rusia a încălcat Carta ONU și dreptul internațional prin declanșarea unui atac neprovocat pe teritoriul unui vecin, observă Hill și Stent.

Există un motiv pentru care aceste state nu s-au alăturat Statelor Unite și Europei în izolarea Moscovei.

Din 2014, Putin a curtat cu asiduitate „restul” – lumea în curs de dezvoltare – chiar dacă legăturile Rusiei cu Occidentul s-au deteriorat. În 2015, de exemplu, Rusia și-a trimis armata în Orientul Mijlociu pentru a-l sprijini pe președintele sirian Bashar al-Assad în războiul civil din țara sa.

De atunci, Rusia a cultivat legături cu liderii din toate părțile implicate în disputele din acea regiune, devenind una dintre singurele puteri majore capabile să vorbească cu toate părțile.

Rusia are legături puternice cu Iranul, dar și cu inamicii acestuia: în special cu Egiptul, Israelul, Arabia Saudită și alte state din Golf. În Africa, grupările paramilitare rusești oferă sprijin unui număr de lideri.

Iar în America Latină, influența rusă a crescut pe măsură ce mai multe guverne de stânga au ajuns la putere.

Acolo și în alte părți, Rusia este încă văzută ca un lider al celor oprimați împotriva „imperialismului american”.

Mulți oameni din sudul global văd Rusia ca pe moștenitoarea Uniunii Sovietice, care a sprijinit mișcările lor de eliberare națională postcoloniale, și nu ca pe o variantă modernă a Rusiei imperiale, scriu cele două experte.

Nu numai că o mare parte a lumii refuză să critice sau să sancționeze Rusia, dar țările importante pur și simplu nu acceptă viziunea Occidentului cu privire la cauzele războiului sau la cât de grav este conflictul.

În schimb, ele critică Statele Unite și susțin că ceea ce face Rusia în Ucraina nu diferă cu nimic de ceea ce au făcut Statele Unite în Irak sau în Vietnam.

La fel ca Moscova, ei justifică invazia Rusiei ca pe un răspuns la amenințarea NATO. Acest lucru se datorează în parte propagandei Kremlinului, care a amplificat narațiunile lui Putin despre NATO și războaiele prin procură și acțiunile nefaste ale Occidentului.

Instituțiile internaționale nu au fost mult mai utile. Organizația Națiunilor Unite și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa s-au dovedit incapabile să prevină sau să oprească acest război.

Ele par din ce în ce mai mult victime ale viziunii distorsionate a lui Putin asupra trecutului, precum și slab structurate pentru a face față provocărilor prezentului, arată analiza din Foreign Affairs.

Visul președintelui Rusiei

Manipularea istoriei de către Putin sugerează că pretențiile sale merg dincolo de Ucraina, în Europa și Eurasia, speculează Hill și Stent.

Statele baltice ar putea figura pe agenda sa colonială. La fel și Polonia. O mare parte din Republica Moldova de azi a făcut parte din Imperiul Rus, iar oficialii ruși au sugerat că acest stat ar putea fi următorul în vizorul lor. Finlanda a făcut, de asemenea, parte din imperiul rus între 1809 și 1918.

Poate că Putin nu va putea cuceri aceste țări, dar declarațiile sale extravagante despre recuperarea coloniilor Rusiei sunt menite să îi intimideze pe vecinii săi.

În viziunea lui Putin, Sudul global ar rămâne, cel puțin, neutru în confruntarea dintre Rusia și Occident. Națiunile în curs de dezvoltare ar sprijini în mod activ Moscova.

Având în vedere că organizația BRICS – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – este gata să se extindă pentru a include Argentina, Iran și, posibil, Egipt, Arabia Saudită și Turcia, Moscova ar putea dobândi și mai mulți parteneri.

În acest caz, Rusia ar deveni liderul lumii în curs de dezvoltare, așa cum a fost Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, scriu cele două experte.

Toate acestea subliniază de ce este imperativ ca Occidentul (Australia, Canada, Japonia, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud, Statele Unite și Europa) să își sporească eforturile pentru a rămâne unit în susținerea Ucrainei și în contracararea Rusiei, subliniază Hill și Stent

Pe termen scurt, acest lucru înseamnă respingerea dezinformării ruse cu privire la război și falsele narațiuni istorice, precum și alte eforturi ale Kremlinului de a intimida Europa – inclusiv prin sabotaje nucleare deliberate și întreruperi ale livrărilor de energie.

Pe termen mediu și lung, Statele Unite, aliații săi și partenerii săi ar trebui să discute despre cum să restructureze arhitectura de securitate internațională și europeană, pentru a împiedica Rusia să atace alți vecini pe care îi consideră în sfera sa. Dar, pentru moment, NATO este singura instituție care poate garanta securitatea Europei, spun cele două experte

De partea cealaltă, în timp ce se apropie de un sfert de secol petrecut la putere, Putin caută să construiască versiunea sa de imperiu rusesc. El „adună teritoriile”, așa cum au făcut-o și eroii săi personali – marii țari ruși – și răstoarnă moștenirea lui Lenin, a bolșevicilor și a ordinii de după Războiul Rece.

În secolul al XX-lea, Austria-Ungaria și Imperiul Otoman s-au prăbușit după Primul Război Mondial. Marea Britanie și Franța au renunțat cu reticență la imperiile lor după cel de-Al Doilea Război Mondial. Dar Putin insistă să readucă Rusia țaristă.

Indiferent dacă va învinge sau nu în Ucraina, misiunea lui Putin are deja un impact clar și ironic, atât asupra Europei, cât și asupra celor 22 de ani de progres economic al Rusiei.

Reafirmând poziția imperială a Rusiei prin încercarea de a recuceri Ucraina, Putin inversează una dintre cele mai mari realizări ale celui pe care îl declară cel mai mare erou al său, scriu Hill și Stent.

În timpul domniei sale, Petru cel Mare a deschis o fereastră către Occident, călătorind în Europa, invitându-i pe europeni să vină în Rusia și să ajute la dezvoltarea economiei sale.

Invaziile și expansiunile teritoriale ale lui Vladimir Putin au închis această fereastră. Au trimis europenii și companiile lor înapoi acasă și au împins o generație de ruși talentați să fugă în exil. Petru a dus Rusia în viitor. Putin o împinge înapoi în trecut, observă cele două experte în analiza Foreign Affairs.

Urmărește-ne pe Google News