Dmitri Peskov a afirmat că informațiile sunt eronate și orice negociere este sistată atât timp cât armata ucraineană se află pe pământ rusesc.

„Acum există o mulțime de informații false care sunt trecute drept adevăruri. Nici măcar publicațiile de renume nu se feresc”, a spus Dmitri Peskov în timpul unei conferințe.

Pentru o negociere între Rusia și Ucraina, regimul de la Kiev trebuie să retragă trupele din Kursk

În același timp, el a confirmat partea din materialul Financial Times în care se dezvăluie că Rusia nu va negocia în timp ce trupele ucrainene ocupă o parte a regiunii Kursk.

„Ei bine, aceasta este o condiție de bază în inițiativa de pace a președintelui. Da, retragerea din teritoriile ruse”, a adăugat el.

Vladimir Putin a menționat că pentru un acord de pace, printre condițiile impuse se numără retragerea trupelor ucrainene de pe teritoriul Rusiei, cedarea regiunilor Zaporojie și Herson, precum și refuzul Kievului de a adera la NATO.

Qatar ar fi mediator în tratativele dintre Ucraina și Rusia

Aceeași publicație a afirmat că Qatar acționează ca un mediator în dialog. Un înalt oficial ucrainean a declarat ziarului că Moscova și Kievul au redus deja frecvența atacurilor reciproce asupra infrastructurii energetice. Eventuala înțelegere este extrem de importantă pentru Ucraina înainte de începerea sezonului de iarnă.

Sursele ziarului britanic au dezvăluit că nu este prima dată când cele două părți se așază la masă pentru acest subiect. Consultări au fost și în august, dar au fost întrerupte din cauza invaziei armatei ucrainene în regiunea Kursk.

La începutul lunii septembrie, președintele Vladimir Putin a declarat că Rusia nu a renunțat la discuțiile de pace cu Ucraina. Dar, potrivit lui, mai întâi trebuie să ne ocupăm de „bandiții” care s-au infiltrat în regiunea Kursk.

Urmărește-ne pe Google News