Cuprins:
Administrația Trump a stabilit un termen de 100 de zile pentru încetarea focului în Ucraina, dar Rusia a atacat brutal în timp ce a mimat negocierile. În cele din urmă, după atacurile aeriene comise de ruși la Krivoi Rog și la Sumî, ultimul soldat cu 35 de civili uciși chiar în Duminica Floriilor, intențiile Moscovei au devenit clare, și anume că nu acceptă un final pentru războiul din Ucraina decât numai în condițiile sale.
Kremlinul dă vina pe Zelenski și parțial pe Trump
„Pacea până la Paște era nerealistă, iar acest lucru era clar de la început, nimeni nu a fost naiv”, a declarat pentru Viorstka o sursă apropiată de blocul de politică internă de la Kremlin.
Canalele de stat din Rusia au primit instrucțiuni să le spună rușilor de rând că liderii lor nu au nicio vină. Mesajul principal este următorul: „Ei (americanii – n.r.) nu au reușit să ajungă la un acord cu Zelenski”.
Viorstka a scris anterior că presa aflată în slujba regimului de la Moscova a primit o directivă să concentreze pe discuțiile de pace, dar nu pe promisiunile că războiul s-ar putea încheia în curând.
Președintele ucrainean, denigrat neîncetat de propaganda rusă
„Haholii (poreclă dată de ruși ucrainenilor – n.r.) sunt încăpățânați – asta este toată problema”, rezumă pe scurt o altă sursă Viorstka. Potrivit acestei surse, o serie de probleme considerate fundamentale de regimul de la Moscova nu au fost rezolvate, în primul rând o recunoaștere internațională pentru anexarea a cinci regiuni ucrainene (Crimeea, Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie).
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_bef75ac43e35673037bd9005f87eb18a.jpg)
Pe lângă aceste regiuni, Kremlinul insistă să schimbe conducerea de la Kiev cu una favorabilă lui. În acest sens, președintele ucrainean Volodimir Zelenski este prezentat ca un lider de stat cu care liderul de la Kremlin Vladimir Putin nu poate ajunge la vreun acord, nici măcar prin intermediari. Kremlinul le spune rușilor că există baze pentru îndepărtarea lui Zelenski, inoculându-le inclusiv ideea că ar fi nepopular în Ucraina, iar Trump poate face ceva în acest sens dacă într-adevăr și-ar dori pacea.
Oficialii ruși sunt precauți în privința încetării focului
Întrebați despre perspectivele de instaurare a păcii, oficialii și politicienii ruși încearcă să fie precauți. „Oricât de ciudat ar părea, nici nu încerc să urmăresc procesul. Există atât de multe circumstanțe ascunse pentru oamenii din afara cercului restrâns al negociatorilor, încât cel mai înțelept ar fi să așteptăm pur și simplu rezultatul”, a recunoscut deputat care reprezintă Rusia Unită în Duma de Stat.
„Declarațiile despre perspective sunt mult mai optimiste decât perspectivele în sine”, comentează vicepreședintele partidului Iabloko (singurul din Rusia care se opune deschis războiului), Lev Șlosberg.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_817b5ed6eccd288b48862890409a640f.jpg)
„Puterea (…) există în regimul unei cetăți asediate, care are nevoie atât de dușmani externi, cât și interni”, explică Șlosberg, referindu-se la regimul Putin.
„Optimismul” rușilor legat de Trump începe să dispară
Institutul sociologic de stat FOM a înregistrat o creștere a stării de „calm” în rândul rușilor odată cu revenirea la putere a lui Donald Trump – de la 46% dintre respondenți la sfârșitul lunii decembrie la un vârf de 58% pe 30 martie. Din 6 aprilie, tendința de „calm” a scăzut până la 54%, în timp ce procentajul anxioșilor a crescut de la 36% la 39%.
Bombardamentele asupra civililor de la Krivoi Rog și Sumî au fost o demonstrație clară că Putin nu urmează planurile și promisiunile date lui Trump, explică psihologul social Aleksei Roșkin. „A fost un duș atât de rece pentru cei care au crezut în ceva”, a adăugat el.
„Dar când va deveni clar că nu există niciun motiv pentru optimism, va veni dezamăgirea și va apărea o perioadă destul de serioasă de confuzie, un fel de colaps al oportunităților”, a insistat Roșkin.
Kremlinul respinge orice propunere și vrea doar să-și impună condițiile
Ultimele declarații ale Kremlinului au confirmat părerile celor care s-au declarat sceptici asupra disponibilității lui Putin de a negocia un acord de pace. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a anunțat vineri că termenul de 30 de zile al moratoriului privind loviturile asupra infrastructurii energetice din Rusia și Ucraina a expirat și nu a fost prelungit. Practic, Kremlinul și-a anunțat intenția de a bombarda din nou infrastructura energetică ucraineană, asta deși nu a respectat moratoriul, dar a acuzat în schimb Ucraina că îl încalcă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_bf2fb842a52f0b81aa2712c272ccce9b.jpg)
Înainte de acest anunț, Rusia a lansat rachete balistice către Harkov și a ucis un civil. „Așa începe Rusia Vinerea Mare – cu rachete balistice, rachete de croazieră, drone Shahed – mutilându-ne oamenii și orașele”, a reacționat Volodimir Zelenski.
Pe plan diplomatic, ministrul rus de externe Serghei Lavrov i-a spus secretarului de stat Marco Rubio că Moscova nu intenționează să renunțe la niciuna dintre cererile sale legate de Ucraina, în timp ce ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, le-a declarat jurnaliștilor că o încetare a focului este acum nerealistă.
Marco Rubio sugerează că Trump va renunța la medierea unui acord de pace
În acest context de refuzuri din partea Kremlinului, Marco Rubio a dat de înțeles că Donald Trump ar putea renunţa la încercarea de a media un acord de pace între Rusia şi Ucraina. „Nu vom continua cu acest efort săptămâni şi luni la rând. Prin urmare, trebuie să determinăm foarte rapid acum, şi mă refer la o chestiune de zile, dacă acest lucru este realizabil sau nu în următoarele câteva săptămâni”, a declarat șeful diplomației american după întâlnirea avută la Paris cu lideri europeni şi ucraineni.
„Dacă nu este posibil, dacă suntem atât de departe unul de celălalt încât acest lucru nu se va întâmpla, atunci cred că preşedintele (Trump – n.r.) este probabil într-un punct în care va spune: «Ei bine, am terminat»”, a avertizat Rubio.
Alegeri Prezidențiale – turul 2 – rezultatele finale BEC pentru președinția României!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d0ef0a283cc1be265c01c6c57a895fd3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_13bb26442c8f09f09772ff059188ac73.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_526d5e9b7b107fc84011f5fb10cbf6f5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6a2a4164866181bb3baed710a1c869a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_329b64fb41da4ec62431c71e847520a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3f49feef7f0a264df192a076914903a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_8f388acdc5c05521302ad466e7b301e9.jpg)