Conform listei, Rusia nu va ataca rafinării de petrol, oleoducte, gazoducte, instalaţii de depozitare de petrol și gaze, inclusiv staţii de pompare, infrastructuri de producţie şi de transport de electricitate, inclusiv centrale electrice, substaţii, transformatoare şi distribuitoare, centrale nucleare şi baraje hidroelectrice.

Kremlinul sugerează că partea ucraineană și-a luat același angajament. „În cazul încălcării moratoriului de către una dintre părţi, cealaltă parte are dreptul să se consideră liberă de obligaţia de a se conforma”, se arată într-un comunicat.

Acest armistiţiu a fost anunţat săptămâna trecută în urma discuției telefonice dintre președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin, dar nu a fost pus în aplicare în mod real. La câteva ore după anunțul cu privire la armistițiu, Rusia a lansat un atac masiv cu drone și rachete, lăsând în beznă orașul Slaviansk.

Pe de altă parte, Statele Unite au anunţat marți că Rusia şi Ucraina au acceptat să înceteze ostilităţile în Marea Neagră și să ia măsuri pentru respectarea armistițiului în infrastructura energetică.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

dargmar   •   26.03.2025, 10:22

Super! Deci rusii au reusit iar sa primeasca totul fara sa ofere aproape nimic: ei vor continua sa bombardeze spitale si supermarket-uri in timp ce stau linistiti ca ucrainenii nu mai pot bombarda rafinariile lor,ca oricum nu am auzit pana acum ca Ua sa fi aruncat in aer vreun spital,iar de o face americanii si rusii vor sari in aer 15 metri...

Monseur   •   26.03.2025, 06:46

Eu unul nu cred nici in minciunile RuZZiei si nici ale "administratiei" Krasnov.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, "Familia Bundy". Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, "Familia Bundy". Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic
Este anunțul momentului despre Elena Lasconi. De nebănuit ce s-a aflat despre ea abia acum, după ce s-a înscris din nou în cursa pentru alegerile prezidențiale. Nici susținătorii ei nu știau
Viva.ro
Este anunțul momentului despre Elena Lasconi. De nebănuit ce s-a aflat despre ea abia acum, după ce s-a înscris din nou în cursa pentru alegerile prezidențiale. Nici susținătorii ei nu știau
Boala rară de care suferă fiica lui Marian și a Larisei Drăgulescu. A fost operată pentru a șaptea oară: ”Și ei i-a fost teamă, și nouă”. Cum se simte fata în prezent
Libertateapentrufemei.ro
Boala rară de care suferă fiica lui Marian și a Larisei Drăgulescu. A fost operată pentru a șaptea oară: ”Și ei i-a fost teamă, și nouă”. Cum se simte fata în prezent
Locul cu haine de lux contrafăcute. „Aici vin vedetele din România. Louis Vuitton costă cât un sandviș”
Adevarul.ro
Locul cu haine de lux contrafăcute. „Aici vin vedetele din România. Louis Vuitton costă cât un sandviș”
Victor Ponta, dezvăluiri despre motivele care au dus la divorțul de Daciana Sârbu. Ce defecte și-a descoperit: „Am mereu nevoie de noi provocări”
Elle.ro
Victor Ponta, dezvăluiri despre motivele care au dus la divorțul de Daciana Sârbu. Ce defecte și-a descoperit: „Am mereu nevoie de noi provocări”
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Unica.ro
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Cod portocaliu şi galben de vreme rea până sâmbătă. Sunt aşteptate ploi abundente şi vânt în toată ţara
Observatornews.ro
Cod portocaliu şi galben de vreme rea până sâmbătă. Sunt aşteptate ploi abundente şi vânt în toată ţara
Horoscop 27 martie 2025. Săgetătorii au de ales între a se lăsa pradă gândurilor negre, bănuielilor și temerilor care îi bântuite sau a se elibera de ele
HOROSCOP
Horoscop 27 martie 2025. Săgetătorii au de ales între a se lăsa pradă gândurilor negre, bănuielilor și temerilor care îi bântuite sau a se elibera de ele

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI