„În acest moment, nu putem decât să afirmăm cu regret că nu există contacte serioase și substanțiale pe aceste teme între Moscova și Washington”, le-a spus Dmitri Peskov reporterilor.
Potrivit lui Peskov, componentele limitate rămase din cadrul juridic internațional privind controlul armelor nucleare se erodează rapid.
„Să spunem doar că ultimele rămăşiţe ale cadrului juridic internaţional în acest domeniu dispar”, a adăugat el, potrivit agenției Reuters, preluată de Agerpres.
„Situația este regretabilă”, a spus el. „Iar responsabilitatea pentru această situație regretabilă revine în întregime Washingtonului”, a punctat reprezentantul Kremlinului.
Tratatul New START privind armele nucleare impune limite asupra numărului de arme nucleare cu rază de acțiune intercontinentală desfășurate pe care le pot avea atât SUA, cât și Rusia.
Tratatul a fost semnat la Praga în 2010, a intrat în vigoare la 5 februarie 2011 şi a fost prelungit în 2021 cu cinci ani imediat după ce preşedintele american Joe Biden şi-a preluat mandatul.
New START limitează arsenalele nucleare ale Statelor Unite şi Rusiei la 800 lansatoare şi 1.550 de focoase de fiecare parte. Ambele părţi au atins aceste limite în 2018.
Rusia are cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor. Împreună, SUA şi Rusia deţin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori.
Comentariile lui Peskov au fost făcute după o propunere legislativă depusă de mai mulți republicani din Senatul american, publicată joi, ca SUA să se retragă din tratatul New START. Senatorul Tom Cotton, care a introdus propunerea, a declarat, într-un comunicat de presă, că tratatul a „încătușat America”, în timp ce Rusia a putut să încalce în mod repetat termenii acestuia.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat în februarie că Rusia își suspendă participarea la tratatul de reducere a armelor nucleare New START, afirmând că „Washingtonul trebuie să dea dovadă de voință politică, să depună eforturi conștiincioase pentru o dezescaladare generală și să creeze condiții pentru reluarea funcționării depline a tratatului și, în consecință, să asigure în mod cuprinzător viabilitatea acestuia”.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina