Războiul din Donbas „a fost declanșat de autoritățile centrale de la Kiev în 2014”, ceea ce a condus la „necesitatea unei operațiuni militare speciale”
RuWiki arată harta Ucrainei fără peninsula Crimeea și fără Donbas și atribuie țării o suprafață de numai 468.000 de kilometri pătrați, în loc de 603.000 de kilometri pătrați.
Atrocitățile rusești de la Bucha, în care peste 440 de persoane au fost masacrate în 2022, sunt considerate drept „campanie de dezinformare ucraineană și occidentală”.
Toate informațiile despre disidentul Alexei Navalnîi, care a murit în condiții suspecte, în februarie, într-un penitenciar din Siberia, au fost modificate. El este acum descris doar ca un „blogger”.
Termenul „Putin chuilo!”, folosit de galerii pe stadioanele de fotbal ucrainene și care este tradus „Putin este un nemernic”, a fost șters.
După cum scrie publicația britanică The Economist, textele de pe versiunea rusească a Wikipedia sunt reeditate de „autori profesioniști” pe linia de propagandă a Kremlinului. În mod uzual, Wikipedia este încărcată cu texte de voluntari.
Expertul Ulrich Schmid, de la Universitatea din St. Gallen, a explicat că și înainte „enciclopediile sovietice au oferit o versiune puternic cenzurată a istoriei, iar oamenii incomozi au fost pur și simplu ignorați”. Cel mai cunoscut exemplu este oponentul lui Stalin, Leon Troțki, care a fost scos inclusiv din fotografii.
Mikola Mahortîh, specialist în propagandă la Institutul pentru Comunicare și Studii Media de la Universitatea din Berna, descrie rescrierea Wikipedia drept un „element important în strategia de cenzură a Kremlinului”.
Dacă Kremlinul sprijină RuWiki pe termen lung, acesta poate deveni un instrument de dezinformare foarte periculos, deoarece combină o cantitate mare de conținut bun cu unele distorsiuni selective ale faptelor greu de detectat.
Mikola Mahortîh:
RuWiki este clasat pe primul loc pe motorul de căutare rusesc Yandex. Acest lucru „creează un efect periculos de bulgăre de zăpadă”.
„Foarte îngrijorătoare este posibilitatea ca reprezentările distorsionate ale faptelor din RuWiki să fie folosite pentru a dezvolta modele AI generative atât în Rusia, cât și în alte părți ale lumii, pentru a răspândi dezinformarea Kremlinului”, afirmă Mahortîh.
Kremlinul nu a trecut încă Wikipedia pe „lista neagră”. Ofensiva de schimbare de pe RuWiki este însă un semn că enciclopedia liberă occidentală va fi blocată în curând.
Foto: Hepta