Putin „a spus în mod repetat că orice opțiune de înghețare a conflictului nu va funcționa pentru noi. Pentru nou este important să ne atingem obiectivele”, a afirmat Peskov, referindu-se cel mai probabil la subjugarea în totalitate a Ucrainei.

Peskov a făcut această declarație ca urmare a unui articol în care Reuters susține, citând surse anonime, că Putin ar putea fi deschis să oprească confruntările armate în schimbul unor „mici aranjamente” teritoriale și declarării neutralității Ucrainei.

Potrivit surselor Reuters, Rusia ar propune, la eventuale negocieri cu Trump, să încorporeze definitiv teritoriile ocupate în regiunile ucrainene Donețk, Herson, Luhansk și Zaporojie, plus Peninsula Crimeea, dar să se retragă din mici porțiuni ocupate în regiunile Harkov și Mîkolaiv. De asemenea, ar fi de acord cu garanții de securitate pentru Ucraina, dar să se excludă aderarea ei la NATO.

Pe 14 iunie, Putin a susținut că ar fi dispus la un acord de pace în care Ucraina să renunţe la ambiţiile sale de a adera la NATO şi să-i cedeze în totalitate regiunile Donețk, Herson, Luhansk și Zaporojie, pe care armata rusă le ocupă parțial.

Ucraina respinge orice acord de pace care ar presupune cedări teritoriale, avertizând că Vladimir Putin se va folosi de un eventual acord pentru a-și întări forțele și a relua războiul atunci când va considera că este într-o poziție și mai puternică. Conducerea de la Kiev insistă ca Rusia să se retragă de pe tot teritoriul Ucrainei, inclusiv din Crimeea, și cere comunității internaționale să nu accepte un posibil rapt teritorial care va încuraja și alte țări cu politici revanșarde și/sau imperialiste să schimbe harta prin aplicarea forței.

Numeroși istorici și observatori ai politicilor Rusiei atrag atenția că Ucraina este doar o primă parte a războiului declanșat de liderul de la Kremlin, deoarece operațiunile sale hibride și campaniile de propagandă arată că își dorește distrugerea NATO și impunerea unei lumi în care să primeze cel care deține puterea, nu drepturilor omului și legea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News