„Nu, (nu a existat o astfel de întâlnire)”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, când a fost întrebat despre această presupusă întâlnire.

Potrivit Moscow Times, canale de ştiri Telegram legate de Kremlin au susţinut că Durov a încercat să se întâlnească cu Putin în timpul vizitei de stat a liderului rus în Azerbaidjan din 18-19 august, dar Putin l-ar fi refuzat.

Durov, care s-a stabilit în Dubai din 2017, s-a aflat în capitala Azerbaidjanului în acelaşi timp în care Putin venise acolo într-o vizită oficială între 17-19 august. Potrivit canalului de ştiri Telegram Baza, Putin a refuzat o propunere de a se întâlni cu Durov, deşi motivul refuzului său şi motivul întâlnirii solicitate nu sunt cunoscute.

Pavel Durov a fost reţinut pe aeroportul Bourget, din apropiere de Paris, la scurt timp după ce a sosit de la Baku, sâmbătă seara.

Durov era vizat de un mandat de arestare în Franţa în cadrul unei anchete preliminare a poliţiei deschise pentru lipsa moderării de conţinut pe Telegram, ceea ce, în opinia poliţiei, a permis ca activitatea infracţională să continue nestingherită pe platforma sa criptată.

Acuzațiile sunt pentru mai multe infracțiuni, printre care spălare de bani, trafic de droguri, hărţuire informatică, crimă organizată, apologie a terorismului şi fraudă, de care Durov s-ar face complice în calitatea sa de şef al platformei.

Tezaur de 500 de monede din aur și argint şi o brățară dacică furate de la muzeul din Drobeta-Turnu Severin. Dosar cu „autor necunoscut”
Recomandări
Tezaur de 500 de monede din aur și argint şi o brățară dacică furate de la muzeul din Drobeta-Turnu Severin. Dosar cu „autor necunoscut”

„Nu ştim exact de ce este acuzat Durov, nu am primit încă niciun comunicat oficial”, a spus Peskov. „Să aşteptăm până când acuzaţiile sunt făcute publice, dacă sunt. După aceea, vom putea să tragem nişte concluzii preliminare”, a comentat purtătorul de cuvânt al lui Putin.

AFP, care a citat o sursă anonimă apropiată de cazul lui Durov, a relatat că antreprenorul tehnologic era conştient de mandatul de arestare francez împotriva sa, dar plănuia totuşi să „ia cina” la Paris. „Poate că a avut sentimentul impunităţii”, a declarat sursa citată.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

MistyDo49   •   27.08.2024, 07:56

De fapt Putin a mai primit o sancțiune. Rușii se cred șerpi , ce se strecoară prin orice crăpătură!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Unica.ro

Ce pensie va avea Klaus Iohannis, după ce a demisionat din funcția de Președinte al României. Va beneficia de cea mai mare indemnizație încasată vreodată de un fost șef de stat
Viva.ro
Ce pensie va avea Klaus Iohannis, după ce a demisionat din funcția de Președinte al României. Va beneficia de cea mai mare indemnizație încasată vreodată de un fost șef de stat
Care este in realitate numele lui Ilie Bolojan, nimeni nu a știut asta! Dosarul secret de soț și de tată al președintelui interimar al României
Libertateapentrufemei.ro
Care este in realitate numele lui Ilie Bolojan, nimeni nu a știut asta! Dosarul secret de soț și de tată al președintelui interimar al României
România, singura țară din Europa care nu decontează una dintre cele mai revoluționare terapii anti-cancer. Un pacient explică hibele sistemului
Adevarul.ro
România, singura țară din Europa care nu decontează una dintre cele mai revoluționare terapii anti-cancer. Un pacient explică hibele sistemului
Alexia Eram, confesiuni despre planurile ei de viitor. Ce și-a propus creatoarea de conținut: "Întotdeauna am vrut să fac ceva creativ"
Elle.ro
Alexia Eram, confesiuni despre planurile ei de viitor. Ce și-a propus creatoarea de conținut: "Întotdeauna am vrut să fac ceva creativ"
Delia a împlinit 43 de ani și a dat cea mai tare petrecere! Artista a organizat un concert aniversar, la care au participat o mulțime de vedete. Imaginile spun tot! Woow, ce s-a întâmplat pe scenă / FOTO

Tânără ucraineancă, prinsă chiar când își vindea bebelușul pentru 20.000 de dolari. Voia să-și cumpere o mașină
Observatornews.ro
Tânără ucraineancă, prinsă chiar când își vindea bebelușul pentru 20.000 de dolari. Voia să-și cumpere o mașină
Horoscop 13 februarie 2025. Peștii au parte de o zi care îi scoate din ale lor, în moduri mai puțin plăcute sau îi surprinde cu momente frumoase
HOROSCOP
Horoscop 13 februarie 2025. Peștii au parte de o zi care îi scoate din ale lor, în moduri mai puțin plăcute sau îi surprinde cu momente frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI