Peskov a declarat marți presei că este „sigur” că liderii separatiști susținuți de ruși din Donbas vor fi dispuși să asculte un apel din partea Marii Britanii privind soarta celor doi luptători. El a precizat că Londra nu a contactat Moscova privind soarta celor doi luptători.
Un tribunal din autoproclamata Republica Populară Donețk din estul Ucrainei i-a condamnat la moarte, săptămâna trecută, pe britanicii Aiden Aslin și Shaun Pinner și pe marocanul Brahim Saadoun, declarând că s-au făcut vinovați de „activități mercenare”. Familiile lor neagă că au luptat ca mercenari.
Teritoriul, din care o mare parte rămâne sub control ucrainean, este recunoscut internațional ca parte a Ucrainei, cu excepția Rusiei – care îl consideră un stat independent. Comunicarea directă cu liderii separatiști ar putea fi văzută ca o recunoaștere de facto a independenței.
Secretarul britanic de externe Liz Truss a declarat marți că cea mai bună cale pentru a asigura eliberarea lui Aslin și Pinner este „prin intermediul ucrainenilor”, dar că va face „orice este nevoie”.
Londra a numit pedepsele cu moartea o „hotărâre rușinoasă” și a spus că procedurile sunt asemănătoare unui proces spectacol din epoca sovietică.
Autoritățile din Donețk au spus că bărbații au la dispoziție o lună pentru a face recurs. Avocații lor au spus că vor face acest lucru și Kievul s-a angajat să încerce să le asigure eliberarea printr-un schimb de prizonieri cu Rusia.
Aiden Aslin, în vârstă de 28 de ani, din Newark, și Shaun Pinner, de 48 de ani, din Watford, au fost condamnați de instanța din Donețk, pe teritoriul controlat de ruși, alături de marocanul Saaudun Brahim, sub acuzația de „terorism”, după un proces de câteva zile pe care observatorii l-au numit un „proces dezgustător din epoca sovietică”, menit să imite procesele pentru crime de război împotriva soldaților ruși la Kiev.
Cei doi britanici au declarat că slujesc în marina ucraineană, fiind soldați în serviciu activ. Ei ar trebui să fie protejați de convențiile de la Geneva privind prizonierii de război. Cu toate acestea, mass-media de stat rusă i-a descris drept mercenari, iar instanța i-a condamnat în baza acestui statut.