Conform rezultatelor anunțate de Moscova, Vladimir Putin a obținut aproape 88% dintre voturile exprimate la scrutinul desfășurat timp de trei zile, ceea ce îi asigură un nou mandat de șase ani la Kremlin.
„Dacă vorbim despre ilegitimitatea alegerilor din țara noastră, atunci probabil că trebuie să vorbim despre ilegitimitatea acelor 87% din voturile populației țării noastre care au fost acordate președintelui Putin. Acest lucru este absurd. Acesta este modul în care o tratăm”, a spus purtătorul de cuvânt al Președinției ruse, rugat să comenteze apelul Iuliei Navalnaia.
„Există o mulțime de oameni care s-au separat deja complet de patria lor. Iulia Navalnaia, pe care ați menționat-o, aparține din ce în ce mai mult taberei acelor oameni care își pierd rădăcinile, pierd legăturile cu patria lor, pierd înțelegerea patriei lor și încetează să mai simtă pulsul țării lor”, a adăugat Peskov.
După moartea lui Aleksei Navalnîi în detenție, soția lui a promis să ducă mai departe lupta principalului opozant al lui Vladimir Putin. Ea s-a întâlnit în ultima lună cu politicieni din UE și SUA și a făcut apel, inclusiv printr-un articol de opinie publicat recent în The Washington Post, ca Occidentul să nu recunoască legitimitatea scrutinului.
„Fac apel la liderii politici din Occident să îi ajute pe toți cetățenii ruși care se ridică împotriva bandei lui Putin. Vă îndemn să auziți în sfârșit vocea Rusiei libere și să luați o poziție de principiu împotriva lui – să nu recunoașteți rezultatele alegerilor falsificate, să nu-l recunoașteți pe Putin ca președinte legitim al Rusiei”, a scris Iulia Navalnaia în textul publicat pe 13 martie, cu două zile înainte de începutul alegerilor prezidențiale din Rusia.
Văduva opozantului rus, care trăiește în străinătate din motive de securitate, a stat duminică la coadă în fața Ambasadei ruse de la Berlin, participând la protestul pașnic „Prânz împotriva lui Putin”, prin care rușii au ieșit în număr mare la vot la ora prânzului pentru a-și exprima astfel dezaprobarea față de Vladimir Putin, conform unui apel lansat de Aleksei Navalnîi cu câteva zile înainte să moară.
Iulia Navalnaia a declarat ulterior că a scris pe buletinul de vot numele soțului său.
Foto: Hepta