„Dimineața în [orașul] de frontieră Rylsk a fost agitată. În jurul orei 8:00 au fost lansate mortiere asupra punctului de control din satul Krupets”, a scris guvernatorul regiunii Kursk, Roman Starovoit, într-o postare pe aplicația de mesagerie Telegram.
„Punctele de tragere au fost înăbușite de focul de ripostă al grănicerilor noștri și al armatei. Nu există victime sau distrugeri”, a precizat Roman Starovoit.
Șeful regiunii Briansk, Alexander Bogomaz, a anunțat că departamentul de frontieră al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a raportat bombardamente în satul Belaya Berezka, care ar fi fost efectuate de pe teritoriul ucrainean.
„Pe 29 aprilie, o filială a departamentului de frontieră al FSB din regiunea Briansk, în satul Belaya Berezka, districtul Trubchevsky, a fost supusă unor tiruri de mortiere de pe teritoriul Ucrainei”, a scris Bogomaz vineri, într-o postare pe canalul său oficial de Telegram. Oficialul rus a precizat că nu s-au înregistrat victime.
Rețelele de apă și electricitate au fost avariate în urma bombardamentelor din regiunea Briansk, a adăugat Bogomaz, precizând că se lucrează la repararea lor.
Belaya Berezka se învecinează cu regiunea Cernihiv din Ucraina.
Kursk și Briansk se numără printre mai multe regiuni din apropierea graniței dintre Rusia și Ucraina care și-au ridicat nivelul de amenințare „teroristă” în ultimele săptămâni, notează The Moscow Times.
Liderii ucraineni nu au confirmat și nici nu au infirmat până acum bombardamentele și atacurile asupra infrastructurii, țintelor militare și satelor rusești.
Consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak nu a revendicat responsabilitatea pentru aceste atacuri, spunând doar că incendiile de la depozitele de combustibil și de armament din zonele din Rusia aflate la granița cu Ucraina au fost „un proces absolut natural”.
Washington Post estimează că au existat cel puțin 11 atacuri ale ucrainenilor pe teritoriul rusesc de când a început războiul, pe 24 februarie, cele mai multe dintre ele având loc la sfârșitul săptămânii trecute.
Armata rusă a amenințat luna aceasta că va lovi „centrele de comandă” ale Kievului, ca represalii la atacurile transfrontaliere pe care le-a imputat forțelor ucrainene.
Autoritățile aviatice ruse au prelungit, vineri, interdicțiile de zbor pentru 11 aeroporturi din sudul țării, inclusiv pentru aeroporturile din Kursk și Briansk, până pe 7 mai.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina