Afirmația făcută la televiziune de șeful Agenției de Informații din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, Kyrylo Budanov, este unul dintre cele mai puternice semnale de până acum că autoritățile de la Kiev consideră că puterea ofensivă Rusiei ar putea fi în declin.

„Rusia a încetinit destul de serios ritmul asaltului său. Motivul îl reprezintă epuizarea bazei lor de resurse, precum și o oboseală morală și fizică din cauza luptelor”, a declarat Budanov.

Declarația acestuia vine după ce ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a afirmat că Moscova și-a încetinit în mod deliberat campania din Ucraina, lucru care, potrivit demnitarului rus, a fost determinat de necesitatea de a reduce numărul victimelor civile.

Rusia a cucerit rapid teritorii din sudul Ucrainei, la începutul invaziei lansate de Moscova în urmă cu fix șase luni, dar ofensiva rusă din jurul Kievului fost respinsă, iar trupele Moscovei s-au retras pentru a se concentra asupra regiunilor din estul țării, Luhansk și Donețk.

Moscova a susținut că a cucerit regiunea estică Luhansk la începutul lunii iulie, după o serie de bătălii lungi și sângeroase, dar de atunci nu a mai revendicat niciun câștig teritorial major.

În altă ordine de idei, Budanov a declarat că sistemele rusești de apărare antiaeriană din peninsula anexată Crimeea „nu prea funcționează”.

Afirmația acestuia, dată ca răspuns atunci când a fost întrebat despre seria de explozii din ultima perioadă care au zguduit peninsula anexată, pentru care Kievul nu și-a asumat în mod oficial responsabilitatea, este unul dintre cele mai clare indicii de până acum că Ucraina se află în spatele atacurilor de acolo.

„Crimeea este apărată de cele mai bune sisteme de apărare antiaeriană ale Rusiei”, a spus el. „Acestea nu prea funcționează și nu sunt capabile să apere teritoriul ucrainean ocupat”, a susținut Budanov.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News