Clujeanul Mircea Platon si-a deschis, cu noua ani in urma, un restaurant in Madrid, pe care l-a botezat ‘Dracula. Desi este fan Phoenix si nu a avut niciodata simpatii pentru manele, localul sau este o atractie a manelistilor. Ba, mai mult, subsolul ii este adesea inchiriat de manelisti, care invita aici cantareti celebri ai acestui gen din Romania, precum Adrian Minune sau Florin Salam.

Are 47 de ani si a intrat in lumea  afacerilor imediat dupa 1990. A avut un magazin in Cluj, orasul natal, dar a falimentat in cativa ani. Apoi a reusit sa ajunga in Austria, unde a strans ceva bani, dupa care a primit viza de Spania si a investit intr-un restaurant pe care l-a botezat ‘Dracula, intr-o suburbie madrilena. Toti spaniolii stiu de Dracula.

Cu timpul a reusit sa atraga aici multi romani, atat pentru ca are horinca de Zalau, in localul lui se poate manca relativ ieftin si bine, precum si pentru ca are o varietate larga de produse culinare, atat romanesti, cat si spaniole. Mircea Platon a invatat repede o lectie simpla: oamenii sunt conservatori in ceea ce priveste bucataria. Germanii prefera mancarea germana, francezii mancarea frantuzeasca, romanii, preparatele lor traditionale, spaniolii, carne de taur pregatita dupa retetele lor. Pentru Mircea, bucataria este o afacere logica: ‘Ce ati face daca vi s-ar servi in Extremul Orient un rumen caine la tava, considerat o delicatesa culinara in acea zona?.

Restaurantul ardelenesc este plin de sabii si armuri

Atat parterul restaurantului, cat si subsolul sunt pline de armuri, sabii, topoare medievale, turnulete si tot felul de obiecte artizanale care evoca epoca medievala. ‘Din cate stiu, am restaurantul cu cele mai multe sabii pe pereti din Madrid. Sunt cateva zeci si mai aduc. Este un han medieval ardelenesc.

Odata cu clientela romaneasca s-a nascut si un curent oarecum impotriva vointei sale: manelismul. ‘Mie imi place muzica trupei Phoenix, cu Andri Popa, cu Mugur de fluier, astea, dar clientii imi cer manele si nu am ce sa fac. Jos, la subsol, se inchiriaza mereu sala pentru nunti si botezuri. Canta manelele de se zguduie peretii. Clientii sunt stapanii nostri, asta este comertul. Din cand in cand sunt chemati manelisti celebri si atunci sa vezi petrecere si rauri de bani!

„Zburau bancnotele prin sala ca OZN-urile”

Au fost aici Adrian Minune si Salam. Manelistul Salam, de pilda, a castigat aici, in 3 ore, cat castig eu cu localul intr-o luna. Sa zic cam 8.000 de euro. Zburau bancnotele prin sala ca OZN-urile, spune zambind Mircea Platon.

Tabloul lui Vlad Tepes, comanda speciala”

‘Vacantele le fac in Romania, unde imi place sa pescuiesc si sa stau cu prietenii. Acolo, la Cluj, am un armurier care imi lucreaza cu ciocanul, ca in vremurile vechi, sabiile si armurile pe care le comand doar la el. Si tabloul cu Tepes e o comanda speciala din Romania, spune patronul lui ‘Dracula. Pentru ca afacerea i-a mers bine, a mai deschis un restaurant  ‘Dracula II.

 Are patru localuri in oras

Cu sau fara manele, afacerea i-a mers bine, lucru care l-a determinat sa mai deschida un restaurant ‘Dracula II si doua baruri, unul in stil spaniol, altul romanesc. Care e diferenta intre ele? Cand calci pragul unui bar madrilen, de pe trotuarele curate de afara, intri in gunoi pana la genunchi. Diferenta e socanta si se repeta in fiecare local. Clientii autohtoni beau bere, sparg fistic sau mananca masline si, invariabil, arunca cojile si samburii pe jos. Nu exista servetel folosit sau muc de tigara care sa nu ajunga pe podea. Explicatia este ca proprietarii spanioli de localuri considera ca o bodega cu mizerie pe jos este privita de potentialii clienti drept una frecventata des, adica cu produse si servicii de calitate. Un local curat e unul mai putin frecventat, deci cu probleme. Astfel comerciantii incurajeaza aruncarea gunoiului pe jos, lucru la care contribuie chiar ei din plin.

‘In bodega cu specific spaniol ii las sa faca ce vor, dar in barul cu specific romanesc am impus curatenia. Asa cum este la mine, in Ardeal, spune Mircea.

Mircea Platon

Varsta: 47 de ani
Locul nasterii: Cluj
Stare civila: necasatorit
Data cand a parasit Romania: 1995
Ultima data in Romania: decembrie 2006
Domiciliul actual: Madrid

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News