Nu poţi să-l confunzi, chiar dacă stă aplecat când descuie poarta. Îmbrăcat în negru, cu părul cârlionţat crescut şi lăsat pe spate, Miron Cozma a rămas “verde” pentru un bărbat de 55 de ani. “Astea-s regulile casei. Doamna Elena, gazda noastră, se teme de hoţi”, îmi explică. Râde: “Auziţi, se teme cu mine-n curte! Eu, care-am fost ales, prin vot, şeful pe ţară al pârnăiaşilor, în 2000”. Jucăuşă, ne întâmpină Linda, o căţeluşă de trei ani, aducând cu un cocker. “Doar vă adulmecă, dar nu vă rupe pantalonii, staţi liniştiţi”, ne asigură fostul şef al minerilor.
Are o pensie de 2.500 de lei, din care jumătate dă pe chirie
Apare şi viitoarea doamnă Cozma, Monica Ionescu, o avocată blondă şi zveltă, care s-a îndrăgostit la prima vedere de privirea de leu neîmblânzit a bărbatului cu 15 ani mai în vârstă decât ea. “Aici stau din 15 octombrie 2008. Era o fostă magazie, pe care a amenajat- o Florin, băiatul gazdei. Tot el a făcut şi grădina asta, dar am plantat şi noi câţiva trandafiri japonezi şi bujori”, spune Cozma, în timp ce Monica se cuibăreşte lângă el, cu mâna ce poartă inelul de logodnă pe pieptul lui. Şi nu doar din pricina frigului adus de înserare.
Dincolo de mica grădină, la câţiva paşi, începe abrupt, dar liniştit, lacul Pipera. Din casă apare şi Gabriela, fetiţa de aproape 11 ani a Monicăi, din prima căsătorie. O ţine în braţe pe Chelsea, cel mai tânăr membru al familiei, un pui de labrador negru. Din exterior locuinţa arată ca o seră de flori, cu geamuri multe şi mari. Chiar şi în interior sunt destule ghivece cu flori: trandafiri japonezi, ficuşi, ba chiar un arbore de cauciuc.
“Pe multe le-am plantat încă din puşcărie şi le-am luat acasă la eliberare. Uite ce mari s-au făcut”, îmi spune Cozma. Două camere, o mică bucătărioară ce continuă, urcând câteva trepte, sufrageria şi o baie. Acesta e “imperiul” peste care domneşte acum fostul lider al minerilor. “Plătim o chirie de 300 de euro, dar asta, aşa, pentru mine, că doamna Elena e bihoreancă de-a mea”, adaugă omul care a manevrat, cândva, prin sindicatul minerilor, sume colosale. Acum are o pensie de 2.500 de lei.
fotografii: Gabriel Miron
Doar în Libertatea de mâine, imagini în premieră din interiorul casei în care locuieşte Miron Cozma