Un individ fără scrupule şi-a făcut de cap, aproape o lună, în parcul Pantelimon din sectorul 3 al Capitalei. Dan Mustaţă (33 de ani), zis “Cauciuc”, le-a violat şi le-a supus la perversiuni sexuale pe două fetiţe şi pe trei tinere.

Nici nu a gustat bine aerul libertăţii, după ce mai bine de doi ani a înfundat puşcăria tot pentru o infracţiune de viol, că Mustaţă a trecut din nou la atac. De această dată, în parcul Pantelimon din sectorul 3 al Capitalei. Zile la rând, bărbatul, a cărui fantezie era să facă sex cu două femei deodată, şi-a urmărit potenţialele victime. Pe 30 aprilie, “Cauciuc” le-a luat în vizor pe o tânără de 33 de ani şi pe nepoata ei, de numai 12 ani. A intrat în vorbă cu ele şi le-a atras într-un loc unde, spunea el, vor găsi flori de liliac. Acolo însă, a înce-put să o lovească pe tânără şi a vio- lat-o.

Ameninţa fetiţa că-i va ucide mătuşa

În tot acest timp, îi spunea copilei de 12 ani, de care nu s-a atins, să nu ţipe pentru că îi va ucide mătuşa. Trei săptămâni mai târziu, a luat cu forţa o puştoaică de 11 ani, căreia i-a spus să-i atingă penisul, după care i-a luat cerceii din urechi şi a fugit. Judiciariştii Secţiei 23 l-au identificat pe violator cu o zi înainte de ultimul atac, când Mustaţă a violat şi a făcut sex oral cu două tinere, de 20, respectiv 21 de ani. Poliţiştii Secţiei 23 nu au reuşit să-l prindă, pentru că individul a fugit în Spania.

 
 

Urmărește-ne pe Google News