În vârstă de șase ani, ursul brun, numit după celebrul personaj din cartea clasică pentru copii a, „Cartea Junglei”, și din filmul cu același nume, a fost ucis după ce a scăpat din perimetrul ce-i fusese destinat și încerca să se urce într-un copac din apropiere.
Inițial, aceștia au încercat să foloseacă tranchilizant, însă pentru că nu a avut efect asupra animalului au decis să-l împuște. Andrea Klasova, un purtător de cuvânt al grădinii zoologice Bojnice, a declarat că Baloo a dat semne de agresiune de când a sosit la ei, din Cehia.
„Un veterinar a folosit mai întâi un tranchilizant, însă fără succces. Drept rezultat, am fost nevoiți să-l ucidem, pentru securitatea tuturor. Era posibil să încerce să fugă din nou. Siguranța oamenilor este o prioritate”, a adăugat aceasta.
Incidentul a iscat însă controverse în Slovacia, unde iubitorii de animale au fost extrem de nemulțumiți de modul în care cei de la grădina zoologică au rezolvat situația. „Dacă nu erați în stare să vă descurcați cu el, era mai bine să îl dați unei alte grădini zoologice și nu să-l ucideți”, a declarat un internaut pe pagina de facebook a grădinii.
Baloo fusese transferat la Bojnice de la o grădină zoologică din Tabor, din Cehia vecină, cu doar o lună înainte. Angajații acesteia insistă că Baloo nu a fost niciodată agresiv.