Cu ajutorul unei jurnaliste din Franţa, Nujood şi-a povestit în detaliu coşmarul. Fiindcă părinţii ei nu o mai puteau întreţine, micuţa yemenită a fost dată unui tânăr arab, care a promis că nu va face sex cu ea până când Nujood nu va împlini 15 ani. Cu toate acestea, copila era violată în fiecare zi.
Familia n-a vrut s-o ajute
“Cel care-mi era soţ mă bătea zilnic dacă nu voiam să-l las să-mi facă ce dorea el. Îl rugam pe tata să mă ajute, dar nu făcea nimic. Într-o zi, o mătuşă m-a văzut plină de sânge şi mi-a dat bani să fug. Am găsit un oraş cu un tribunal şi am cerut divorţul”, povesteşte fetiţa ajunsă o adevărată eroină.
Dorind să se disculpe, mama lui Nujood a declarat după divorţul fiicei ei: “Noi l-am rugat să o crească, nu să o violeze, atunci când i-am dat-o de mireasă”.
Ca dar de nuntă, fata a primit trei rochii noi şi un inel de 20 de dolari.