ComenteazăCentrul pentru persoane vârstnice „Academician Nicolae Cajal”, așa cum a fost ”botezat”, este deschis din 21 mai 2012. A fost gândit ca un cămin modern și cochet, așa cum poate vedem numai în filmele occidentale. Primul locatar al centrului a fost Maria Dragomir, în vârstă de 103 ani.
„Este curăţenie, am mâncare bună. Este bine. Dar nu cred că pot sta prea mult. Pentru că am acasă multe treburi de rezolvat”, spunea atunci bătrâna. Dar, treburile ei de acasă au rămas nerezolvate, pentru că Maria a rămas trei ani în centru. S-a stins la 106 ani și în toți anii petrecuți în centru a fost îngrijită regește.
Acum, cea mai vârstnică locatară împlinește 100 de ani, în 25 aprilie. Este cu câteva luni mai mare decât Centenarul. Este mulțumită aici, are tot cei trebuie, dar spune că 100 de ani, ”apasă greu pe umeri, pe mijloc”. Uită de dureri atunci când i se aduce aminte de petrecerea de 100 de ani. Este nostalgică după Turnul Eiffel și rochia de voal.
Copiii din creșa alăturată centrului se tot schimbă. Ei stau în Centrul de îngrijire și educație timpurie ”La Bunici” cel mult până la trei ani. Dar, fiecare generație care ajunge la creșă îi provoacă pe bătrânei la câtec, joc și voie bună. Așa că ”bunicii” și ”nepoții”, cum își spun adesea, trăiesc adevarata bucurie a familiei perfecte.
Diplomatul, decanul și filatelistul de renume sunt ca o familie în centrul ”bunicilor”
În Centrul pentru persoane vârstnice ”Nicolae Cajal” sunt oameni din toate categoriile sociale, diplomați, ingineri, profesori universitari, cadre medico-sanitare sau casnice. S-au reunit la cămin într-o altă familie decât aceea în care au trăit cea mai mare parte din viață. I-a adus acolo boala, neputința sau singuratatea. Își iubesc noua familie și chiar fac efortul să reia câteva din obiceiurile de altădată.
Aveam întâlnire cu ”bunicii”, în Sala anotimpurilor. Au venit din timp, s-au așezat pe canapele sau pe fotolii, eleganți, pedanți, cu cămăși impecabile și chiar cravată și costum, iar doamnele în rochii elegante.
Nu am apucat să facem bine cunoștină pentru că în sală a intrat un grup vesel de copiii frumoși, de sub 3 ani. Au venit să-i vadă pe bunici, să le cânte, să se joace împreună.
Centrul pentru persoane vârstnice „Academician Nicolae Cajal”
Pentru că ingeniozitatea proiectului nu rezidă în căminul elegant și curat cu 43 de camere care au unu două sau trei paturi, ci din alăturarea persoanelor în vârstă de copiii din creșa intitulată sugestiv ”La bunici”. La aniversări, la sărbători și în situații speciale, copiii vin la bunici și se joacă, dansează și cântă împreună.
Pentru bunici, bucuria este greu de descris. Nu refuză nicio distracție, chiar dacă se mișcă mai greu sau vocea dă semne de oboseală. Bat din palme, joacă volei cu baloanele, cântă și apludă ca niște copii. Unii dintre bunici revăd în micuții de la creșă copilăria propriilor copii.
Împlinește curând 100 de ani și se vede purtând o rochie de voal
Este ora mesei. Cei mai mulți se îndreptă spre sala unde iau prânzul. Acolo este și viitoarea sărbătorită, Mărioara Mihăilă. Mănâncă încet, iar după ce termină, se ridică agale.
”Am obosit. Duc greu în spate cei 100 de ani, mă doare mijlocul. Greu, greu, greu la 100 de ani. Am avut multe operații, la 87 de ani am avut cancer duodenal”, povestește femeia.
Se așează pe un scaun și pleacă cu gândurile în tinerețe, acolo unde stau ordonat așezate câteva dintre cele mai frumoase amintiri.
”Am lucrat la bărbatul meu. Cel mai mult mi-a plăcut să vizitez. Mi-a plăcut să mă plimb, să mă duc în străinătate. Am văzut 10 țări, și Italia, și Franța. Mi-a plăcut mai mult în Italia. Este frumos. Dar, cel mai mult, mi-a plăcut Franța. Am urcat în Turnul Eiffel. Am făcut fotografii, acolo, sus. Am băut suc. Apoi, aveam o prietenă, iar când mergeam la ea, la plecare, îmi dădea haine multe. Mă îmbrăca ca pe o regină. Eu mergeam la consignație și mai făceam bani. Pentru că îmi dădea prea multe”, povestește centenara, care pentru petrecere se vede purtând o rochie de voal.
Tudor Gheorghe, inginerul mecanic pasionat de filatelie
Tudor Gheorghe a fost inginer mecanic și marile lui pasiuni au fost filatelia și numismatica.
Există un plic cu chipul lui ”O viață în slujba filateliei”. ”Pasionat filatelist, Tudor Gheorghe ne face să călătorim într-un univers fascinant care indică nivelul înalt al civilizației românești moderne. Să-i fim recunoscători”, spune academicianul Răzvan Theodorescu, citat pe plic.
A scris la viața lui 50 de cărți, în general de specialitate, iar pentru Centenarul României pregătește una ”numai cu monumente din Primul Război Mondial. Amintiri precum pasiunea de-o viață, filatelia și numismatica îi umplu chipul de fericire.
”Am avut 10. 000 de insigne, 1.000 de medalii. Toate decorațiile Țării Românești le-am avut la un moment dat. Le-am dat ca să-mi tipăresc lucrările. Din 11 octombrie 2017 am venit în centru. Nu mai puteam să fac față singur. Soția este internată de 13 ani într-un cămin”, povestește bărbatul.
Își vedere rar soția.Oricum, ea nu mai recunoaște pe nimeni, nici pe el, nici pe fiica lor. Așa că viața lui este în centru. Scrie continuu. Are laptop și chiar hard extern. Acum pregătește cartea Centenarului.
Profesorul Constantin Ispas, decan de la Universitatea Politehnica în patru legislaturi
Nu-și mai amintește cum a ajuns în Centrul pentru vârstnici. S-a trezit acolo și nici nu știa că nu mai este acasă.
”Nu mai știu când am venit aici. Nu știu mare lucru despre mine. Știam că sunt undeva, dar abia peste patru luni mi-am dat seama că nu mai sunt acasă. Încet-încet, m-am obișnuit și acum aș vrea să reiau lucrile pe care le făceam îaninte să mă îmbolnăvesc. Am fost cadru didactic la Politehnică 50 de ani, cu facutate cu tot. Am fost șef de promoție și, de aceea, după ce am terminat, am rămas acolo, la Facultatea de Mașini și Sisteme de producție. Acum, aș vrea să mă întorc în domeniul cărților. Am scris cărți de specialitate, dar editurile nu mai sunt interesate de mașini unelte. De aceea pregătesc altceva”, spune fostul profesor.
Vorbind despre sistemul actual de învățământ, Constantin Ispas spune că 10% dintre absolvenți sunt foarte buni și 10% foarte slabi, restul sunt medii sau sub medii.
”Înainte, terminau facultatea în 5 ani, între 23 și 28%. Restul repetau. Depășeau media de 50% după opt ani. Din păcate, lumea nu realizează că există o mutație”, spune sigur pe el fostul decan.
Barbu Rotaru, fostul diplomat
Barbu Rotaru, un fost atașat la mai multe ambasade, este printre primii locatari ai centrului, unde a venit în 2012. A lucrat ca ataşat la ambasadele României din Egipt, Belgia, Liban şi Vietnam. La ultima i-a fost cel mai greu.
”Am avut probleme cu clima și mâncarea. Ne trimiteau hrană din ţară, pentru că ce era acolo nu puteam mânca. Găteau câini, broaşte şi greieri. Am rezistat atunci., dar peste niște ani am făcut accident cerebral”, povestește Barbu Rotaru. Acum se simte bine și zâmbește continuu.
”Fericirea noastră sunt copiii”
Pentru toți locatarii Centrului ”Nicolae Cajal”, copiii din Centrul ”La Bunici” reprezintă bucuria vieții lor.
”Fericirea noastră sunt acești copii”, spun vârstnicii.
Copiii din Centrul de îngrijire și educație timpurie ”La Bunici”, alături de locatarii din Centrul pentru persoane vârstnice ”Nicolae Cajal”
Pentru ca viața bunicilor să fie frumoasă, psihoterapeutul Mirela Fița lucrează cu ambele grupuri, bunici și nepoți.
”Lucrăm pe grupuri terapie ocupațională. Vârstnicul trebuie să se simtă cât mai activ. Se fac grupuri de stare depresivă, stare anxioasă, în funcție de problema identificată la această evaluare. Sigur că se poate întâmpla să nu se acomodeze în centru și recomandarea este să meargă unde se simte bine, dar noi încercăm să aflăm cauza neadaptării. Sunt foarte puține cazurile când nu se adaptează”, povestește Mirela Fița, pe care o iubesc deopotrivă bunicii și copiii.
Povestea fiecărui vârstnic este o comoară. Sunt frumoși, eleganți, au maniere și mult respect
Cerasela Măciucă, directorul centrului și președintele Asociației Directorilor Instituțiilor pentru Vârstnici (ADIV) înscriși în Organizația Europeană de îngrijire pe termen lung a persoanelor vârstnice (EDE), spune că evoluția căminului din 2012 și 2017 ține de instruire.
”Ne-am dorit cele mai înalte standarde vizavi de îngrijirea persoanelor vârstnice, așa cum am văzut în străinătate. Este foarte important că vârstnicii se întâlnesc cu copiii, atât pentru noi, cât și pentru ei. Pentru noi, pentru că vedem cum se ridică noua generație și pentru că vedem ceea ce a fost vechea generație. Noua generație transmite energie. Este benefic pentru toți. De multe ori ne izolăm la locurile de muncă. La început, lumea confunda căminul cu aziulul. Astăzi, lucrurile par să se schimbe. Mulți tineri au plecat, iar vârstnicii pe care îi avem au fost și ei plecați din țară. Sunt intelectuali cu funcții importante, repere în viață, care nu privesc acest nou loc ca o închisoare, ci mutarea dintr-o casă în altă casă.
Directorul centrului spune că vârstnicii sunt oameni deosebiți, repere pentru multe generații.
”Sunt oamenii care au zidit țara noastră, sunt mentorii noștri, repere, valorile națiunii. Am o bogăție sufletească văzându-i. Avem diplomați, profesori universitari, ingineri. Fiecare poveste are ceva aparte. De aceea spun, am o comoară aici. Sunt frumoși, eleganți, cocheți. Au bune maneiere și mult repect”, explică directorul Cerasela Măciucă.
Așa este. Nimeni nu se simte la ”închisoare”, deși unii chiar nu pleacă din centru decât pentru controalele medicale pe care le fac în diverse spitale. Aici, în casa cea mare numită ” Nicolae Cajal”, bunicii au tot ceea ce le trebuie. Mai ales dragoste.
Citește și:
Sărbătoarea iilor din Cezieni primește 570.000 de lei pentru Centenar. E cea mai mare sumă alocată de Guvern