Protestatarii s-au adunat în faţa Prefecturii Alba unde au rămas timp de mai bine de o oră ascultând melodii patriotice şi scandând lozinci împotriva Guvernului şi PSD precum „Jos Guvernul!”, „Hoţii, hoţii” sau „PSD ciuma roşie”.

După începerea protestului, participanţilor li s-a alăturat şi filozoful Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, care a spus că a dorit să participe la protest pentru că este interesat de „soarta cetăţii”.

Filosoful, care a participat sâmbătă şi duminică la două evenimente organizate la Alba Iulia, a promis la finalul unui dintre aceştia că va ieşi în stradă şi s-a ţinut de cuvânt. El a mers o perioadă de timp chiar şi în marş alături de protestatari pe străzile din Alba Iulia.

„Ce ne-a face fără justiţie? Am ajunge să ne conducă hoţii şi ticăloşii dacă nu ar exista justiţie(…) Guvernul trebuie să aibă urechi să audă să aibă ochi şi să vadă şi să tragă consecinţele. Nu poate să guverneze fără să se alinieze în întregime pe voinţa populaţiei pe care o guvernează. Un guvern este un slujitor (…) nu e un stăpân, e un grup de oameni de bunăvoinţă sau așa ar trebui să fie, care se pune în slujba intereselor generale, a intereselor poporului”, a spus Mihai Şora.

Cum se fraudau alegerile parlamentare acum o sută de ani prin metoda suveica: „Cu ajutorul unui singur buletin sustras se pot falsifica sute de voturi”
Recomandări

Protestul de la Alba Iulia a durat aproximativ trei ore și a fost lipsit de incidente.

Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Exit Poll, ora 13.00 – Alegeri Parlamentare 2024. Surprize totale în numărătoarea CURS, AVANGARDE și IRES! Harta colorată a României
FANATIK.RO

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO

Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro

'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Alegeri parlamentare 2024 live text. Prezenţa totală - 21% la ora 13. În 2020, la aceeaşi oră, era 13,85%. HARTĂ: topul pe judeţe
Observatornews.ro
Alegeri parlamentare 2024 live text. Prezenţa totală - 21% la ora 13. În 2020, la aceeaşi oră, era 13,85%. HARTĂ: topul pe judeţe
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI