La 12 ani, Ileana Diana Catrinoiu se teme sa simta ceva, pentru ca sufletelul ei este bolnav. Cand rade se zbate, iar cand se supara pare ca se stinge.

Ea este din Craiova si a fost diagnosticata inca de la 3 ani cu o boala aortica congenitala, o increngatura de neajunsuri, pe care nu le intelege. Stie insa ca aduc intunericul daca nu sunt alungate cu ajutorul oamenilor buni la suflet.

Medicii care au vazut-o au spus ca inimioara ei arata mult mai obosita decat cea a unui pensionar. La 12 ani are inima ca la 70 de ani. Familia a fost recent la spitalul din Targu Mures pentru a vedea cat de grava este starea fetitei, iar diagnosticul doctorilor a fost stenoza aortica valvulara cu gradient semnificativ si insuficienta aortica de gradul doi. Pe 19 ianuarie ea va trebui operata din nou pentru valva la inima si deja ii e foarte teama.

Durerea apare insa cand vine vorba de salvarea definitiva: 2.000 de euro. Daca i-ar avea, Ileana ar putea fi operata, imediat, la clinica de chirurgie cardiaca din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timisoara. Colegii de serviciu ai mamei au strans pana acum 30.000.000 de lei, bani din care o parte au fost cheltuiti cu drumul si analizele efectuate la clinica din Timisoara, unde o asteapta valva noua, ce i-ar reda macar o parte din anii pierduti in teama si suferinta.

Laurentiu Cernescu,
Craiova

Toti cei care o pot ajuta pe micuta Ileana Diana sa aiba o inima noua au la dispozitie numarul de cont RO78RNCB0134063509550001, deschis la sucursala BCR Craiova, pe numele mamei fetitei, Stefania Denisa Anghel.

 
 

Urmărește-ne pe Google News