Matei Bucur Mihăescu are 16 ani, iar pentru lucrările compuse încă de la vârsta de 7 ani și stilul abordat este considerat de specialiști un posibil urmaş al lui George Enescu. Despre el, compozitoarea prof. Ana Maria Crețan spune: „Maniera în care Matei scrie lucrări pentru pian, orchestră şi cor este una cu totul specială și foarte asemănătoare marelui George Enescu. Muzica sa este foarte sensibilă și națională, în stiluri variate, specifice marilor compozitori români. Cele peste 80 de lucrări pe care Matei le-a compus într-o perioadă atât de scurtă, îl prezintă ca pe un autor român pătruns de valorile naționale, autentice românești. Iar faptul că el reusește, la o vârstă atât de fragedă, să fie un muzician total – pianist, compozitor și dirijor – constituie o apropiere evidentă de geniul marelui George Enescu.”
În cadrul Festivalului, Matei va prezenta iubitorilor muzicii clasice compoziţii proprii, care au fost interpretate pe scene de primă mărime de către artişti de prestigiu – orchestre, coruri, soliști – sub bagheta unor mari maeştri dirijori

 
 

Urmărește-ne pe Google News