ComenteazăO zi de muncă pentru Rohan Aggarwal are 27 de ore. Este o perioadă în care lucrează aproape încontinuu, trecând de la pacient la pacient. Tânărul lucrează la unul dintre cele mai bune spitale din India, Holy Family Hospital.
La fel ca și celelalte spitale din țară, și acesta este aproape de colaps. Așa a ajuns un medic în devenire să aibă un rol crucial pentru salvarea oamenilor.
”Nu suntem pregătiți pentru asta”
Toată lumea de la Holy Family Hospital – de la pacienți la rude și personal – știe că nu există suficiente paturi, nu există suficient oxigen și nici suficiente ventilatoare pentru bolnavii care ajung aici.
Cine ar trebui să fie salvat sau nu ar trebui să decidă Dumnezeu. Nu suntem pregătiți pentru asta – suntem doar oameni. Dar, în acest moment, suntem obligați să o facem.
Dr. Rohan Aggarwal, în vârstă de 26 de ani:
Situația din India este cunoscută deja în întreaga lume: țara a raportat peste 300.000 de noi cazuri zilnice, în ultimele două săptămâni. Pacienții umblă de la spital la spital, mor pe stradă sau acasă, în timp ce camioanele cu oxigen se deplasează sub pază înarmată către facilitățile medicale la care stocurile sunt pe sfârșite. Crematoriile funcționează non-stop, fumegând, în timp ce noi cadavre ajung la fiecare câteva minute.
În capitala New Delhi, mai puțin de 20 din cele 5.000 de paturi sunt disponibile. Niciunul la ATI.
În timpul interviului, Rohan Aggarwal se întreabă ce se va întâmpla dacă se va infecta și el, știind că propriul spital este puțin probabil să-i găsească un pat liber. „Am avut cu toții impresia greșită că virusul a dispărut”, spune el.
Spitalele, supraaglomerate și de rudele bolnavilor
Când Aggarwal își începe tura, la ora 9 dimineața, patru cadavre se află deja în zona în care personalul spitalului își dă jos echipamentul de protecție. În camera de urgență, condițiile sunt și mai precare.
Pacienții și rudele aglomerează fiecare spațiu disponibil, mulți nu poartă nicio protecție, cu excepția unei simple măști de pânză. Medicii și asistentele au încetat să poarte și echipament de protecție complet – este pur și simplu prea dificil să lucrezi, scrie Reuters.
Tărgile sunt suficient de apropiate pentru ca pacienții să se poată atinge. Un bărbat se află într-o zonă de depozitare, alături de coșuri pline de deșeuri medicale, iar o rudă îi trage un nou tub cu oxigen, în timp ce cel folosit deja de pacient este pe sfârșite.
În circumstanțe normale, Holy Family Hospital este unul dintre cele mai bune spitale din țară, atrăgând pacienți din întreaga lume – și încă este, având în vedere condițiile spitalelor din sistemul public, unde pacienții stau doi într-un pat sau mor afară, pe tărgi, sub soarele arzător.
Totuși, spitalul este într-o situație disperată. În mod normal, el are o capacitate de 275 de pacienți, dar are acum în îngrijire 385. Un afiș care indică numărul de paturi disponibile pentru tratament Covid și ATI arată același lucru de săptămâni de zile: zero!
Agenți de pază păzesc spitalul de rudele care vor să dea buzna
Înainte de a-și începe tura la Urgență, Aggarwal face mai întâi turul secțiilor de tratament Covid. Alături de un coleg senior, el răspunde de 65 de pacienți. Acest lucru îi oferă 3-4 minute pentru fiecare pacient, înainte de urgențe, care apar frecvent.
Este de câteva minute în acest tur, când primește un apel urgent – unul dintre pacienții săi este bolnav. Tânărul coboară pe scări și merge de-a lungul unui coridor slab luminat până la camera 323, unde un bărbat în vârstă abia mai este conștient. ”Se duce…”, îi explică Aggarwal fiului bărbatului.
Fiul își ține capul în mâini la auzul acestei vești, în timp ce bărbatul urmează să fie transferat la Urgențe. Pacientul este unul dintre norocoși: a fost deja internat într-o secție Covid, spre deosebire spre cei care așteaptă fără șanse să fie internați. Prin urmare, are acces la o secție de urgențe. ”Nu au paturi, dar va trebui să se descurce”, spune doctorul Aggarwal.
Un agent de securitate, Mahendar Baisoyar, este plasat în fața ușii camerei de urgență pentru a se asigura că rudele nu încearcă să asigure un pat „cu forța”, spune el.
Luna trecută, la un alt spital din capitală, rudele au atacat personalul cu cuțitele, după ce un pacient a murit. Autoritățile au avertizat că vor apărea mai multe probleme de securitate în spitale dacă lipsurile continuă.
Au cerut oxigen autorităților, printr-un apel pe Twitter
La fel ca multe unități medicale din New Delhi, Holy Family a cerut pe Twitter ajutorul politicienilor și al autorităților pentru asigurarea oxigenului. Personalul medical se ocupă de toată lumea, acordă primul ajutor cât de bine poate, dar pur și simplu nu există loc pentru toată lumea.
Vijay Gupta, un pacient în vârstă de 62 de ani, este întins în portbagajul unei mașini. Familia și prietenii dezbat ce să facă în continuare. ”De la 6 dimineața căutăm un pat”, spune prietenul lui Gupta, Rajkumar Khandelwal. El și fiul lui Gupta, Kushal, dezbat ce ar trebui să facă în continuare. ”Unde să mergem?”, îl întreabă Khandelwal pe fiul neajutorat, înainte să plece către alt spital.
Alți pacienți care vin la Urgență sunt în situații atât de grave, încât au nevoie urgentă de ventilatoare. Aggarwal le spune familiilor să caute locuri în altă parte. Dar deja au făcut-o.
Aggarwal aude zgomotul aparatelor din spital și în somn
În momentul în care turul de dimineață al lui Aggarwal se termină, după trei ore, se simte deja epuizat. Tânărul de 26 de ani, care a crescut la Delhi, a vrut să fie medic de la 6 ani – o slujbă care are un prestigiu imens în India. A luat primul său examen la 19 ani și a început să practice la un colegiu medical atașat unui spital de stat din estul capitalei.
Dar nu la asta se aștepta când a ajuns la Holy Family.
Sumit Ray, directorul medical al spitalului și șeful de la Urgențe, spune că personalul spitalului face tot ce poate. ”Medicii și asistentele sunt demoralizați”, spune el. ”Știu că se pot ocupa mai bine de cazuri, dar pur și simplu nu au timp”.
Indiferent de locul în care se află Aggarwal, în timp ce încearcă să doarmă, el aude sunetul aparatelor care monitorizează pulsul pacienților. Dar le aude și acasă, în propriul pat, aducându-i aminte de cei care au murit nu pentru că nu a încercat să aibă grijă de ei, ci din cauză că nu a avut resurse.
În mod normal, Aggarwal ia prânzul la spital, dar în această zi zgomotul de la Urgență este prea mult pentru el. Reușește să meargă la un magazin non-stop din apropiere.
”Este, într-adevăr, o atmosferă deprimantă”, spune el despre spital, în timp ce mănâncă biryani (o specialitate cu orez). ”Vreau doar să am o pauză de o oră în afara spitalului, ca să mă reculeg. Pentru că trebuie să fiu acolo 24 de ore”.
La fel ca mulți tineri indieni, el încă locuiește cu părinții și își face griji în permanență cu privire la siguranța lor. Aggarwal obișnuia să se baricadeze în apartamentul său de la primul etaj, dar mama lui are alte idei. ”Mergeam să-i văd la fiecare 10 zile sau două săptămâni. Dar mama vrea să mănânce cu mine. Nu poate fi departe de mine”, spune el.
Deciziile care fac diferența între viață și moarte
Cu puțin înainte de ora 15.00, Aggarwal se întoarce în camera de urgență. Tânărul stă în spatele unui birou, în timp ce rudele se înghesuie în jurul lui, cerând să li se primească bolnavii. El face ca procesul decizional să pară simplu. ”Dacă un pacient are febră și știu că este bolnav, dar nu are nevoie de oxigen, nu-l pot primi”, spune el. ”Acesta este criteriul. Oamenii mor pe stradă fără oxigen. Deci, nu primim oamenii care nu au nevoie de oxigen, chiar dacă sunt bolnavi”.
Este doar una dintre deciziile dificile pe care este nevoit să le ia.
O altă decizie este atunci când am de ales între un bărbat în vârstă și unul tânăr. Amândoi au nevoie oxigen cu debit mare și am un singur pat liber la ATI. În acel moment, nu-mi permit să fiu emotiv, gândindu-mă că cel în vârstă este tatăl cuiva. Tinerii trebuie salvați.
Dr. Rohan Aggarwal:
Își reia apoi turul pacienților. „Se va recupera?”, întreabă o rudă în timp ce Aggarwal se uită la radiografia pacientului. ”Voi încerca să fac tot ce pot, însă nu pot promite nimic”, răspunde el, îndreptându-se deja către următorul pacient.
O femeie, Pratibha Rohilla, geme și se ține de masca de oxigen. Fiul ei, Aditya, se înfurie când un alt pacient este mutat în altă secție. Încearcă să se certe cu o asistentă. ”Înțeleg, dar nu este nici un pat acolo”, îi spune asistenta.
”Nu există paturi”, spune fiul despre spitalele din capitală, o afirmație pe care aproape toată lumea de la Urgență îl spune la câteva minute după întâlnirea cu oricine. ”Am încercat 15, 20 de spitale”. Începe să le și enumere, dar nu le mai ține șirul.
O altă femeie, Karuna Vadhera, în vârstă de 74 de ani, se află în stare critică. Aggarwal o bate pe umăr și îi apasă ușor ochiul cu degetul, pentru a-i testa rezistența. Capul îi cade înainte, nivelul de oxigen este periculos de scăzut. „S-ar putea să moară oricând”, îi spune nepotului ei, Pulkit, sfătuindu-l s-o ducă la un spital cu paturi libere. ”Avem cinci membri ai familiei în diferite zone ale Delhi și fiecare încearcă”, îi răspunde Pulkit, cu telefonul la ureche. Nimeni nu a găsit nici un pat.
Epuizat după o tură de 27 de ore, merge la alt pacient înainte de somn
Aggarwal își petrece noaptea având permanent urgențe în secții. Trei dintre pacienții săi au murit, inclusiv o tânără. În timp ce ajută la ATI, Agarwal se vede cu un coleg senior. Ambii lor tați au fost bolnavi de Covid, dar s-au recuperat. Fac o glumă, iar Aggarwal își dă seama că este prima dată în câteva săptămâni când râde. Abia la ora 5.00 dimineața reușește să adoarmă, în camera de repaus de la Urgență.
Câteva ore mai târziu, când se trezește cu ochii cârpiți de somn, Vadhera, femeia în vârstă pentru care nu a fost găsit niciun pat la ATI, a murit. Nepotul ei, Pulkit, stă în picioare, în timp ce corpul ei, înfășurat într-un giulgiu alb, este încărcat într-o ambulanță pentru incinerare.
Rohilla, femeia al cărei fiu încercase s-o interneze la 15-20 de spitale înainte de a ajunge la Holy Family, îi va lua locul într-un colțișor al Urgenței, deși ar fi trebuit să se afle și ea la ATI.
În cele din urmă, după 27 de ore, tura lui Aggarwal s-a terminat. Este atât de epuizat că își dorește să doarmă tot restul zilei, ba încă și următoarea. Mai are însă o sarcină: tatăl unui prieten este bolnav și acesta i-a cerut lui Aggarwal ajutorul.
Este unul dintre numeroasele apeluri pe care le primește în fiecare zi. În nouă cazuri din zece, nu poate face nimic, oricât ar încerca. Așa că își pune masca pe față și se întoarce înapoi.