A muncit de când se știe și a avut o viață foarte activă. Chiar și acum, la cei 69 de ani împliniți, Gheoghe Sîrbu, alintat George de familie și prieteni, nu se lasă mai prejos. Muncește peste 10 ore pe zi la o fabrică de biscuiți și strânge bănuții pentru a se putea muta la țară, în casuța visurilor pe care și-a cumpărat-o în urmă cu câțiva ani. Nea George a iubit doar două femei în toată viața lui. Acum o așteaptă pe a treia și ultima. Își dorește o soție harnică alături de care să-și petreacă bătrânețea. ”Nu mă simt bătrăn. Sunt încă în puteri. Muncesc, îmi fac singur cumpărăturile, spăl și gătesc. Însă am nevoie de o nevastă… de o femeie apropiată de vârstă mea. Este tot ce îmi doresc de la Moș Crăciun… o nevastă gospodină. Și nu vreau vreo tinerică pentru că eu nu-s Ion Țiriac”, ne spune nea George.
Pe când era tânăr fecior, omul s-a îndrăgostit de o tânără de vârsta lui și a luat-o repede de nevastă. Au avut împreună patru copii, de care el este extrem de mândru, însă relația dintre ei nu a mers. După doar șapte ani de mariaj, cei doi au luat-o pe drumuri separate. A trăit singur o perioadă scurtă, apoi a întâlnit-o pe Mariana, femeia alături de care a trăit nu mai puțin de 30 de ani. A iubit-o mult, chiar mai mult decât pe mama copiilor săi, însă femeia l-a dezamăgit foarte tare. A vrut să se cunune cu ea. A insistat chiar, însă aceasta nu a cedat. A aflat după mulți ani în care a tras doar pentru el și femeia sa, că aceasta îl fura și-l mințea în legătura cu veniturile pe care le obțineau de la magazinașul pe care și-l deschiseseră împreună. A fost extrem de dezamăgit. A plâns și s-a consumat mult. Însă copii l-au susținut și încurajat totodată. Cu toate că nu locuiesc cu el, iar doi dintre ei sunt plecați din țară de ceva vreme, cei patru copii își sună frecvent tatăl și-l vizitează ori de câte ori au ocazia.
Acum, la aproape 70 de ani, nea Gerorge speră să-și întâlnească sufletul alături de care să-și petreacă liniștiți bătrânețile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro