Bărbatul a văzut că același semn era lăsat și pe mașina unei femei. Linda Nall, 72 de ani, se luptă cu lupusul, o boală autoimună, din anul 1986, și, din anul 2001, boala a început să-i atace rinichii, potrivit CNN.
Ea a pus un semn în fața casei ei în speranța că o va ajuta cineva. Dar, când l-a văzut pe Frank în fața ușii ei, ea a crezut că bărbatul îi va cere să scoată semnul din fața casei ei. În schimb, el i-a făcut o surpriză neașteptată.
„Sunt 0 pozitiv. Sunt aici să-ți ofer rinichiul meu”, i-a spus Frank femeii.
Bărbatul a povestit pentru Today că se plimba în cartier când a văzut semnul și s-a întrebat „de ce să nu fac eu asta?”.
Singura grijă a lui Frank a fost dacă vârsta lui este un factor și dacă poate să doneze rinichiul, dar testele efectuate de medici au confirmat că el era într-o stare de sănătate bună.
Pe 30 aprilie, doctorii de la Spitalul Houston Methodist au efectuat operația de transplant. Frank a fost externat din spital pe 1 mai, iar Nall a fost externată patru zile mai târziu.
Atât Frank, cât și Linda se află într-o stare bună după operație. Despre gestul pe care bărbatul l-a făcut pentru ea, femeia spune:
„Nu mi-a venit să cred când Frank s-a oferit să doneze. Este un miracol, un trimis de sus. Nu pot să-i mulțumesc suficient”.
Pe de altă parte, Frank spune că „nu a fost mare lucru”. „Eu sunt sănătos și aveam ce ea avea nevoie, un rinichi funcțional. Nu se făcea bine dacă nu primea unul”, a povestit bărbatul care a devenit astfel cel mai bătrân donator din SUA.
Foto: Houston Methodist Hospital