Raed Arafat crede însă că un termen realist pentru reluarea slujbelor în lăcașurile de cult ar putea fi la următoarea fază de relaxare, după 1 iulie.
“La acest moment, din discuţiile pe care le avem, nu există alte soluţii. Încă există retincenţa de a permite accesul în lăcaşurile de cult”, a spus Raed Arafat.
Acesta a adăugat: “Am avut focare care au apărut în anumite zone, în care s-au întâlnit mai mulţi împreună. O zonă chiar a trebuit să o carantinăm”.
“În acest moment, să ajungem la slujbe în interior, cu anumite măsuri, poate la următoarea fază de relaxare. Dar nu vreau să spun că acesta este răspunsul definitiv. Depinde ce discutăm cu colegii din comisie”, a mai precizat secretarul de stat MAI.
Raed Arafat a mai spus că, în acest moment, starea de alertă trebuie “să rămână”. Altfel, “s-ar putea să ne trezim în situația în care oamenii să creadă că am revenit la normalitate. Acesta e un mesaj fals”.
“Când apar focare noi trebuie să luăm măsuri. E foarte posibil ca unele măsuri să fie mai greu de luat. Încă detașăm personal pentru că apar focare în anumite locuri și trebuie înlocuit personalul. Absența stării de alertă poate să ducă la îngreunarea modului de acțiune și la o înțelegere greșită de către populație”, a conchis Raed Arafat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro