Lukoil Bulgaria, Naftex Petrol, Rompetrol şi OMV sunt acuzate că au aderat la o strategie de creştere a preţului carburanţilor, potrivit documentelor obţinute de cotidianul 24 de ore şi citat de agenţia Novinite.
În aceeaşi anchetă, începută în vara anului 2011, Lukoil Bulgaria este cercetată pentru a se vedea dacă aceasta a abuzat de poziţia de lider de piaţă.
Vestea amenzii primite de cele patru companii vine pe fondul nemulţumirii şoferilor bulgari, care au ieşit de mai multe ori pentru a protesta împotriva scumpirilor succesive.
Potrivit legii bulgare pentru concurenţă, o asemenea înţelegere a benzinarilor poate fi amendată cu până la 10 % din veniturile respectivelor companii în 20
Libertatea se bate pentru carburanţi mai ieftini
Libertatea lansează campania “Nu ne mai scumpiţi benzina”, prin care cere autorităţilor să controleze companiile petroliere care majorează preţurile carburanţilor la unison. Mai mult chiar, Guvernul poate interveni pentru o eventuală îngheţare a preţurilor, aşa cum s-a întâmplat anul trecut în Bulgaria, după intervenţia ministrului economiei! O intervenţie a statului în stoparea creşterii preţului carburanţilor este necesară, ţinând cont de veniturile mizerabile ale românilor. Dacă la noi carburanţii sunt la fel de scumpi ca în Occident, câştigurile sunt de 7-8 ori mai mici decât în Italia, Spania sau Franţa. O intervenţie a guvernului este necesară şi nu doar pentru a-i proteja pe şoferi, ci pe toţi românii, ţinând cont de faptul că benzina este un barometru al preţurilor, mai ales la alimente!