Oradea are un singur caz de coronavirus confirmat în acest moment, dar edilul spune că este posibil ca numărul cazurilor să crească semnificativ în perioada următoare.
Judeţul Bihor este un judeţ de tranzit …Nu se mai pune problema să oprim acest virus ci să întârziem răspândirea acestei infecții. Dacă azi avem un caz înregistrat, s-ar putea ca într-o lună, două, să ajungem la sute de cazuri, în judeţ.Putem estima că tot al cincilea caz va necesita o spitalizare și afectează de obicei persoanele vârstnice, care au boli asociate cu vârsta – cardiovasculare, diabet, cancer” , a spus Ilie Bolojan într-un lve transmis pe pagina de Facebook din biroul său.
Edilul i-a îndemnat pe orădeni să respecte măsurile impuse de autorităţi, să nu iasă din case decât pentru urgenţe, serviciu şi cumpărături şi să-i ajute pe vârstnici. El a anunţat şi un număr de telefon pus de dispoziţie de primărie la care persoanele de peste 65 de ani care au nevoie de ajutor pot suna: 0800 410 430.
„M-a durut sufletul când am văuzut oraşul gol”
Ilie Bolojan a amintit şi despre faptul că primăria a făcut eforturi mari pentru a schimba imaginea oraşului şi pentru a-l face atractiv pentru turişti, iar imaginea unui oraş pustiu l-a întristat.
„-M-a durut sufletul când am văzut centrul oraşului gol. Sunt sigur însă că aceste încercări vor trece. Vă îndemn să rămâneţi în case şi să-i ajutaţi pe cei care au nevoie”.
Edilul a anunţat şi numărul paturilor de terapie intensivă la nivel local: 50.