Studiile Fundaţiei „Ana Aslan” International relevă faptul că cele mai afectate de depresie sunt persoanele cu vârste între 25 şi 50 de ani şi că femeile dezvoltă depresii de trei ori mai des decât bărbaţii.

De asemenea, de-a lungul vieţii au fost stabilite anumite „perioade de fericire”. Astfel, oamenii sunt mai fericiţi atunci când au 20-30 de ani, între 30 şi 40 de ani şi după ce trec de vârsta de 50 de ani. Intervalul 40-50 de ani este critic, iar 45 de ani este vârsta la care oamenii sunt cel mai predispuşi la depresie, susţin autorii studiului.

Explicaţia specialiştilor este că în jurul vârstei de 40 de ani şi imediat după începem să ne analizăm viaţa şi să observăm că foarte multe dintre aşteptările noastre nu s-au împlinit.

Astfel, tulburarea depresivă se poate manifesta prin lipsa apetitului sexual, tulburări de somn, lipsa apetitului alimentar sau, din contră, apetit prea mare, dezinteres faţă de problemele personale şi percepţia că aprecierea celorlalţi este mai importantă decât imaginea pe care fiecare şi-o face despre sine.

Totodată, manifestările clinice ale acestor afecţiuni sunt similare problemelor cardiologice: senzaţie de sufocare în gât (în absenţa unei disfuncţii tiroidiene), căldură în urechi şi în abdomenul inferior.

De aceea, dacă oamenii au aceste simptome şi în urma investigaţiilor cardiologice reiese că sunt sănătoşi din punct de vedere fizic, ei trebuie să meargă la un specialist în tulburări anxios-depresive.

 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News